Circulația rutieră din România este din nou afectată de un val de ninsori. Traficul este oprit pe mai multe drumuri naționale din mai multe județe, Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa este închisă. Meteorologii au emis, miercuri dimineaţă, atenţionări cod galben de viscol pentru mai multe judeţe din sud-estul ţării.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, la 17.15, în judeţul Suceava, traficul rutier este întrerupt pe DN2(E85), la kilometrul 415+500 de metri, între Fălticeni şi Buneşti, deoarece se fac operaţiuni de remorcare a unui autotren derapat.
Poliţiştii estimează că traficul va fi reluat peste o oră.
Pe de altă parte, începând cu ora 15.10, a fost redeschis tronsonul Feteşti – Cernavodă al autostrăzii A2, pe sensul de mers către Constanţa (între kilometrii 143 şi 160), dar şi tronsonul Constanţa – Cernavodă, pe sensul către Bucureşti (între kilometrii 212 şi 160). Tronsonul Cernavodă – Constanţa era deja redeschis.
Din cauza vântului care spulberă zăpada, rămâne închisă autostrada A2 între Bucureşti şi Feteşti, pe sensul de mers către Constanţa, dar şi tronsonul Cernavodă – Bucureşti (pe sensul către Bucureşti).
Totodată, sunt închise şapte tronsoane de drumuri naţionale (pe opt sectoare):
Autostrada A2 a fost redeschisă, miercuri după-amiază, pe tronsonul Feteşti-Cernavodă, pe sensul către litoral, dar şi pe porţiunea Constanţa-Cernavodă, pe sensul către Bucureşti. De asemenea, a fost reluat traficul şi pe DN41, atât pe raza judeţului Călăraşi cât şi în Giurgiu, în timp ce în Ialomiţa a fost redeschis circulaţiei DN2C. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, tronsonul Feteşti – Cernavodă al Autostrăzii A2, pe sensul de mers către Constanţa (între kilometrii 143 şi 160), dar şi tronsonul Constanţa – Cernavodă, pe sensul către Bucureşti (între kilometrii 212 şi 160) au fost redeschise, miercuri după-amiază. Tronsonul Cernavodă – Constanţa era deja redeschis. Din cauza vântului care spulberă zăpada pe carosabil, A2 rămâne închisă între Bucureşti şi Feteşti, pe sensul de mers către Constanţa, dar şi pe tronsonul Cernavodă – Bucureşti (pe sensul către Bucureşti). De asemenea, potrivit sursei citate sunt închise şi 10 tronsoane de drumuri naţionale (pe 11 sectoare).
CFR Călători a anulat, miercuri, 46 de trenuri, în principal în zona de sud a ţării, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. La ora transmiterii acestei ştiri nu sunt linii închise şi nici trenuri blocate, însă circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă. Compania precizează că vor exista actualizări periodice ale listei de trenuri anulate, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo şi de situaţia din teren.
Traficul a fost reluat, miercuri, pe Autostrada A2, tronsonul Cernavodă-Constanţa, sensul de mers către litoral, circulaţia fiind oprită în continuare pe celelalte segmente ale drumului. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, miercuri, începând cu ora 11.15, a fost redeschis tronsonul Cernavodă – Constanţa al Autostrăzii A2, pe sensul de mers către Constanţa (între kilometrii 160 şi 212). Din cauza viscolului, Autostrada A2 rămâne închisă între Bucureşti şi Cernavodă, pe sensul de mers către Constanţa, dar şi pe întreg tronsonul Constanţa (intersecţie A4) – Bucureşti (pe sensul către Bucureşti). Pe autostrada A4 se poate circula între Ovidiu şi Agigea, dar în continuare nu este permisă intrarea pe A2.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteo de ger și intensificări ale vântului. Potrivit meteorologilor, vremea va deveni deosebit de rece, iar până la sfârșitul săptămânii gerul se va extinde în cea mai mare parte a țării. Frecvent se vor înregistra temperaturi minime cuprinse între—20 și—10 grade, iar maximele diurne vor fi preponderent negative.
Traficul pe DN4, tronsonul de la Centura Capitalei până la limita cu judeţul Călăraşi, a fost reluat, miercuri, în timp ce Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa este în continuare închisă, circulându-se doar pe A4, de la Ovidiu la Agigea. De asemenea, sunt închise şi mai multe drumuri naţionale din patru judeţe.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa este închisă, din cauza vântului care spulberă zăpada pe partea carosabilă. Pe Autostrada A4 se poate circula între Ovidiu şi Agigea, dar nu este permisă intrarea pe A2.
Traficul a fost oprit, miercuri dimineaţă, şi pe DN22A Hârşova – limita judeţului Tulcea, în Constanţa. De asemenea, circulaţia este închisă în continuare şi pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, precum şi pe tronsoane de drumuri naţionale din cinci judeţe. În prezent sunt închise şi 13 tronsoane de drumuri naţionale pe 16 sectoare.
Traficul pe DN2C în judeţul Buzău a fost reluat, miercuri dimineaţă, fiind în continuare oprită circulaţia pe mai multe drumuri naţionale din cinci judeţe, precum şi pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa. Pe A4 Ovidiu-Agigea, traficul a fost reluat.
Centrul Infotrafic informează că, miercuri dimineaţă Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa este închisă din cauza viscolului şi a zăpezii. Pe Autostrada A4 Ovidiu-Agigea, traficul a fost reluat, cu excepţia zonei în care se intră pe A2. La această oră sunt închise şi 12 tronsoane de drumuri naţionale.
Meteorologii au prelungit, miercuri dimineaţă, atenţionarea cod galben de viscol emisă pentru judeţele Buzău, Brăila şi Ialomiţa, până la ora 14.00. De asemenea, rămân în vigoare codul galben de viscol emis de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru judeţele Caraş-Severin, Constanţa şi Călăraşi, precum şi o informare meteo valabilă pentru zone din sud şi sud-est.
Traficul a fost reluat, miercuri dimineaţă, pe Autostrada A4 Ovidiu-Agigea, dar nu se poate intra pe aceasta de pe A2. Circulaţia rămâne oprită pe A2 Bucureşti-Constanţa, precum şi pe mai multe drumuri naţionale din şase judeţe.
Ninsorile și viscolul revin în România și afectează circulația rutieră. Traficul este oprit pe mai multe drumuri naționale, Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa este închisă. Meteorologii au emis, miercuri dimineaţă, atenţionări cod galben de viscol pentru mai multe judeţe din sud-estul ţării.
Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că, la această oră, din cauza zăpezii şi a viscolului, este închisă autostrada A2 Bucureşti – Constanţa. Pe autostrada A4 se poate circula între Ovidiu şi Agigea, însă nu este permisă intrarea pe A2. De asemenea, sunt închise şi 12 tronsoane de drumuri naţionale pe 16 sectoare.
Polițiștii reamintesc șoferilor că traficul greu – autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone – este restricţionat pe DN5 Bucureşti – Giurgiu, din cauza viscolului.
Meteorologii au emis, miercuri dimineaţă, atenţionări cod galben de viscol pentru mai multe judeţe din sud-estul ţării, unde intensificările vântului ating, la rafală, 65 de kilometri pe oră. De asemenea, rămân în vigoare codul galben de viscol emis de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru judeţele Caraş-Severin, Constanţa şi Călăraşi, precum şi o informare meteo valabilă pentru zone din sud şi sud-est, informează News.ro.
Judeţele Buzău, Brăila şi Ialomiţa sunt sub cod galben de viscol până miercuri la ora 8.00.
Potrivit ANM, în aceste judeţe vântul va avea intensificări care la rafală pot atinge 55 – 65 de kilometri pe oră, spulberând zăpada.
De asemenea, până la ora 12.00, este sub cod galben de viscol şi judeţul Tulcea, unde vântul va depăşi la rafală 55 – 65 de kilometri pe oră.
Până miercuri la ora 10.00, este în vigoare şi o atenţionare cod galben de viscol pentru judeţele Caraş-Severin, Călăraşi şi Constanţa, unde rafalele de vânt vor depăşi 55 de kilometri pe oră, spulberând zăpada. În sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.
Totodată, o informare meteo de viscol este în vigoare până miercuri la ora 20.00. Astfel, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Tulcea şi în sudul judeţelor Vrancea, Prahova şi Dâmboviţa, vântul va avea intensificări cu viteze de 40 – 50 de kilometri pe oră şi temporar 55 – 60 kilometri pe oră, spulberând zăpada depusă anterior.