Aflat la Moscova, la întrevederea cu Valentina Matvienco, președintele Consiliului Federației, Igor Dodon a declarat că acordurile dintre Republica Moldova cu Uniunea Europeană au fost semnate în grabă. În acest context, Dodon optează pentru semnarea de noi acorduri.
„Noi înțelegem realitățile geopolitice la etapa actuală, înțelegem că sunt aplicate acorduri pe care Moldova le-a semnat cu UE şi considerăm că au fost semnate în grabă, în 2014, şi optăm pentru noi acorduri”, a subliniat Igor Dodon, citat de RIA Novosti și radiochisinau.md.
Republica Moldova a semnat cu UE, în iunie 2014, Acordul de Asociere, implicit pe cel de Liber Schimb Aprofundat şi Curpinzător, iar după ratificarea acestora relaţiile dintre Chişinău şi Moscova s-au înrăutăţit. Conform Acordului, Republica Moldova trebuie să-şi deschisă piaţa pentru produsele europene.
Aceasta este prima vizită oficială a Preşedintelui Republicii Moldova în Federaţia Rusă din ultimii nouă ani. Igor Dodon şi Vladimir Putin urmează să discute despre situaţia actuală a cooperării bilaterale în domeniile economic, comercial şi cultural.