Guvernul Grindeanu a votat minivacanța pentru bugetari. Ziua de 23 ianuarie va fi zi liberă pentru bugetari, a anunțat astăzi premierul Sorin Grindeanu în timpul ședintei de Guvern. Premierul a spus că va pregăti o HG în acest sens.
Măsura vine pentru a uni weekendul 21-22 cu ziua liberă de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.
“În general sunt lucruri legate construcţia bugetară, a legii bugetului, pentru adoptarea unor OUG şi a unor HG-uri. De asemenea, e o HG pentru data de 23 ianuarie ca zi liberă, astfel încât să se facă o legătură şi cu 24 (ianuarie – n.r.)”, a precizat Grindeanu.
Anul acesta este primul an în care data de 24 ianuarie când se sărbătorește Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, este zi liberă nelucrătoare pentru toți românii. Anul trecut Parlamentul a adoptat o lege în acest sens, act normativ promulgat și de șeful statului Klaus Iohannis.
24 ianuarie va cădea într-o zi de marți, iar guvernanții s-au gândit să le ofere românilor o minivacanță și să dea liber și pe 23, luni. ”Se analizează ca ziua de luni, 23 ianuarie să fie liberă în special pentru cei din sistemul de stat. Pentru cei din sistemul privat, alegerea este la latitudinea angajatorului. Este ineficient să chemi oamenii la muncă pentru o zi, iar apoi să fie liberi. Cred că este mai normal să stea și luni 23 ianuarie acasă, iar miercuri, 25 ianuarie, să meargă la serviciu”, spun surse de la Palatul Victoria.