Jandarmii montani şi salvamontiştii din Azuga au recuperat, duminică dimineaţă, şapte persoane rătăcite în munţii Gârbovei, turiştii fiind coborâţi spre staţiune.
Potrivit Jandarmeriei Prahova, un grup de turişti, format din şapte persoane, cu vârste între 33 si 38 de ani a solicitat ajutorul prin 112, sâmbătă seară.
“Au sunat la ora 20:25 şi au zis că s-au rătăcit. Au plecat din Azuga şi mergeau spre Vârful Stevia, la o altitudine de 1900 de metri. Cel care a sunat a zis că e deshidratat şi nu mai poate înainta”, a declarat Leonard Dragomirescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, informează mediafax.ro.
Jandarmii montani şi salvamontiştii i-au găsit pe turiştii rătăciţi abia în această dimineaţă.
“Au plecat, iniţial, în căutare patru jandarmi şi doi salvamontişti. Nu i-au găsit până la ora 4:00 aşa că salvatorii au fost rulaţi cu alţi cinci jandarmi şi patru salvamontişti. Erau pe o pantă abruptă, zăpadă troienită fiind de 1,5 metri”, a adăugat Leonard Dragomirescu.
Potrivit sursei citate, turiştii s-au încălzit peste noapte stând lipiţi unul de altul.
Jandarmii montani şi salvamontiştii au răscolit și Parângul în căutarea a doi tineri care au sunat după ajutor, anunţând că s-au rătăcit în Vârful Parângul Mic, cei doi fiind găsiţi, după mai multe ore, în apa unui râu, uzi şi obosiţi.
Doi tineri, fraţi, domiciliaţi în municipiul Petroşani, cu vârste de 28, respectiv 17 ani, au plecat, sâmbătă, cu placa de snowboard şi s-au rătăcit. Sâmbătă seara, cei doi au sunat la Salvamont şi au anunţat că s-au rătăcit în zona Vârful Parângul Mic.
Salvamontiştii i-au chemat pe jandarmii montani din staţiunea Parâng în ajutor şi împreună au pornit către zona respectivă, aflată în afara domeniului schiabil.
”În zona Vârful Parângul Mic, care se află la altitudinea 2.074 m, jandarmii montani şi salvamontiştii nu i-au găsit pe cei doi tineri, dar nici urme ale acestora. În acea zonă vizibilitatea era foarte redusă, sub trei metri, iar echipa mixtă de salvare a avut de înfruntat un viscol puternic. Având în vedere această situaţie, jandarmii montani şi salvamontiştii au continuat acţiunea de căutare către zona Slima. În această zonă, în care nu mai era viscol, ci doar zăpadă de peste 80 cm, au găsit urme care indicau că două persoane au coborât către Cheile Jieţului. O altă echipă formată din cinci jandarmi, precum şi un echipaj Salvamont, au pornit către cabana Mija, din Cheile Jieţului, unde era posibil ca cei doi tineri să coboare. De asemenea, un echipaj SMURD s-a deplasat la baza muntelui pentru a acorda primul ajutor în caz de nevoie”, a declarat Nicolae Răducu, purtător de cuvânt al IJJ Hunedoara.
După ore în şir de căutări, jandarmii montani şi salvamontiştii i-au găsit pe cei doi tineri în apa râului Jieţ. Cei doi erau uzi, obosiţi şi sufereau de frig.
”Prima constatare a jandarmilor montani şi a salvamontiştilor a fost că cei doi tineri nu aveau sursă de iluminare. Coborâseră de pe Vârful Parângul Mic pe pârtie neamenajată, în afara domeniului schiabil, fără se respecte niciun traseu montan, deşi pe timpul coborârii au intersectat un traseu fără să îşi dea seama”, a mai spus Răducu.
Cei doi tineri au fost preluaţi cu autovehiculul de a doua echipă de jandarmi pentru a fi conduşi către municipiul Petroşani. Totodată a fost informat echipajul SMURD care s-a deplasat pe Cheile Jieţului. Cei doi au fost evaluaţi de echipajul SMURD, însă au refuzat să fie transportaţi la spital şi au fost preluaţi de rude.