Viitorul consilier pentru securitate națională al președintelui ales al Statelor Unite, Michael T. Flynn, a prezentat mulţumiri şi aprecieri României pentru seriozitatea şi sprijinul arătate Americii. Mesajul a fost transmis în cadrul unei discuții telefonice purtate cu ambasadorul României la Washington, George Maior, în care Flynn a arătat că România este un „aliat stabilit și sigur” al SUA și a apreciat angajamentul și rolul ei în NATO și în regiune.
Generalul Michael T. Flynn a transmis mulţumiri şi aprecieri ţării noastre, preşedintelui Klaus Iohannis şi Guvernului României pentru seriozitatea şi sprijinul arătate Americii, subliniind importanţa sentimentelor pozitive ale populaţiei României faţă de Statele Unite, pe care le cunoaşte foarte bine, arată Ambasada României în Statele Unite ale Americii.
Viitorul consilier pentru securitate naţională al SUA a arătat că NATO rămâne o alianţă fundamentală pentru Statele Unite ale Americii, în care toţi aliaţii trebuie să contribuie pentru beneficiul comun. În acest sens, Michael T. Flynn a apreciat angajamentul României şi rolul ţării noastre în NATO şi în regiune pentru a face faţă provocărilor comune.
În cadrul convorbirii, ambasadorul României l-a felicitat pe Flynn pentru poziția pe care o va ocupa și l-a asigurat de sprijinul ferm al României pentru noua administrație.
„România este un aliat stabil și sigur al Statelor Unite care contribuie consistent la acțiunile de combatere a terorismului și de întărire a securității comune. Angajamentul României în cadrul Alianței Nord-Atlantice este și va rămâne foarte puternic, fiind în acord cu viziunea noii administrații legate de mărirea resurselor pentru apărare din partea aliaților europeni. Acest lucru va fi confirmat prin alocarea de către țara noastră a 2% din PIB pentru bugetul apărării și mai ales de consolidarea capabilităților necesare printr-o planificare judicioasa”, a declarat ambasadorul George Maior.
Totodată, viitorul consilier pentru securitate naționala al lui Donald Trump a acceptat invitația de a vizita România adresată de diplomatul român.