Miron Cozma, audiat în dosarul Mineriadei: Prin intervenţia mea va fi chemat şi Emil Constantinescu – UPDATE

Bogdan Buburuz / 13.01.2017
Miron Cozma, audiat în dosarul Mineriadei: Prin intervenţia mea va fi chemat şi Emil Constantinescu – UPDATE

UPDATE: Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a declarat, după audierea din dosarul Mineriadei, cauză în care este cercetat, că procurorii i-au admis probele, urmând ca Emil Constantinescu să fie citat, transmite Mediafax.”Prin intervenţia mea va fi chemat şi Emil Constantinescu. S-au acceptat probele mele. Constantinescu l-a luat pe Roman şi l-a pus preşedintele Senatului, în loc să îl ancheteze pentru crime. Unele lucruri de la Universitate s-au întâmplat sub directă îndumare a prorectorului Constantinescu. Încă nu mi s-a confirmat faptul că Băsescu va fi şi el chemat. (…) Eu am dorit să fie citaţi toţi. Mi s-a spus că deocamdată va fi citat Constantinescu. Se gândesc şi la această solicitare. Mi-aş dori că criminalii să fie pedepsiţi. Eu am avut în Bucureşti trei morţi şi 19 împuşcaţi la Revoluţie”, a declarat Miron Cozma la ieşirea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


Miron Cozma este audiat, vineri dimineață, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul Mineriadei. Cozma este urmărit penal fiind acuzat de infracţiuni contra umanităţii în perioada în care era președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”.

“Mie nu mi-e teamă de procuratură, mi-e teamă doar de Dumnezeu. În ultimul timp ideea de justiţie a fost, pur si simplu, călcată în picioare de aceşti executanţi ai unor ordine. Cum e posibil că aceşti procurorii re anchetează astăzi îi anchetau pe cei din Piaţa Universităţii iar acum sunt mari susţinători ai celor din piaţă. cum e posibil. (…) Eu, Miron Cozma, sunt victimă la CEDO şi inculpat aici. E de râsul lumii “, a declarat fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, citat de Mediafax.

Miron Cozma declara, în decembrie, atunci când s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este “fericit că în sfârşit se reuşeşte ca responsabilii direcţi, adică preşedintele tovarăşul Ion Iliescu, prim-ministrul Petre Roman şi toţi ceilalţi membri ai Guvernului care au omorât oameni în Piaţa Universităţii, sunt inculpaţi”.

Cozma spunea că este un “paradox” şi o “stupizenie” să fie inculpat în dosarul Mineriada, el fiind “victimă la CEDO”.

Înainte de a fi audiat, Miron Cozma a repetat aceste lucruri, punctând, potrivit News.ro, că inculparea sa este “de râsul lumii”.

Procurorii militari au pus în mișcare acțiunea penală în dosarul Mineriadei astfel că Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Nicolae Dumitru și Virlgil Măgureanu au devenit din suspecți inculpați și ar putea fi trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității.

Miron Cozma a fost condamnat în 15 februarie 1999 la 18 ani de închisoare pentru instigare la subminarea puterii de stat, în legătură cu Mineriada din 1991. Acesta a fost graţiat de preşedintele Ion Iliescu în anul 2004, însă graţierea fiind revocată ulterior ca urmare a unor proteste. Cozma a fost eliberat din închisoare în iunie 2005, când anularea graţierii lui a fost declarată ilegală de instanţă, notează Mediafax.

Citește și...