Credincioșii ortodocși o pomenesc mâine, 12 ianuarie, pe Sfânta Tatiana. Sfânta Tatiana a trăit în vremea domniei lui Alexandru Sever (223-235). A refuzat să se căsătorească, alegând să trăiască pentru Hristos. Datorită vieții sale, a fost așezată în rândul diaconițelor de Biserica din Roma, deși nu avea mai mult de 15 ani, potrivit crestinortodox.ro.
Este dusă în templul zeului Apolo pentru a-i aduce jertfe. În loc de cinstirea zeului Apolo, ea se va ruga lui Hristos. În urmă rugăciunii sale, s-a făcut cutremur, iar o parte a templului și statuile zeului au fost distruse. În altă zi, Sfânta Tatiana a fost dusă la templul zeiței Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia. Potrivit tradiției, templul a luat foc în momentul în care mucenița s-a apropiat de el, căci au coborât fulgere din cer, la rugăciunea ei. După mai multe chinuri: aruncarea în foc, la fiare, scoaterea ochilor, tăierea sânilor, biciuiri, judecătorul a hotărât tăierea capului Sfintei Tatiana.
Capul Sfintei Mucenițe Tatiana se găsește în Catedrala mitropolitană din Craiova, în aceeași raclă cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, și ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah.
După cucerirea Constantinopolului de către turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craiovești aduc capul Sfintei Mucenițe Tatiana, împreună cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistrița, județul Vâlcea. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul sfintei va fi depus la Episcopia Râmnicului și apoi la Catedrală mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova, prin stăruințele lui Firmilian, mitropolitul Olteniei.
Rugăciunea Sfintei Mucenițe Tatiana – Glasul al 4-lea:
Mielușeaua Ta, Iisuse, Tatiana, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărătesc cu Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.