Soţia omului de afaceri Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, acuză statul român că se află în spatele unei acţiuni prin care ea a fost la un pas să fie răpită în plină stradă, relatează ziarul britanic The Telegraph.
Adriana Constantinescu, soţia lui Alexander Adamescu, acuzat de DNA de două infracțiuni de dare de mită şi pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare, a povestit în faţa unei intanţe din Londra momentul în care doi oameni mascaţi au încercat să o răpească în faţa casei sale. Potrivit The Telegraph, Adriana Constantinescu a declarat că tentativa de răpire a fost instrumentată de statul român ca o metodă de intimidare.
“Nu a fost nimic întâmplător în cazul acestei tentative de răpire – e simptomatic încercărilor procurorilor români şi a serviciilor secrete de a ne intimida şi a ne arăta de ce sunt capabile. Amândoi (răpitorii – n.red.) purtau bandane şi mănuşi. Conduceau un Mini cooper cu numere de înmatriculare false – după cum mi s-a spus mai târziu de către poliţişti. Şi n-au furat nimic în ciuda faptului că purtam cercei cu diamante şi aveam cheile de la maşină în mână. Când s-au apropiat m-am aruncat pe jos şi m-am luptat cu ei până când un vecin a auzit ţipetele mele şi a venit fugind spre mine. În acelaşi timp, un taximetrist care avea un pasager în maşină a oprit lângă mine şi a sunat la poliţie. Acela a fost momentul în care am fost salvată. Cei doi oameni au fugit la maşina lor şi a pornit în trombă. Am fost norocoasă. Deşi răpitorii n-au vorbit ştiam că fuseseră angajaţi de români pentru că m-au avut pe mine drept ţintă şi nu au avut nicio intenţie să mă jefuiască. Suntem o familie normală în Londra şi nu ne lăudăm deloc. Nu răpeşti pe cineva în mod aleatoriu. E tipic modului neo-comunist al românilor să urmăreşti întreaga familie a cuiva, soţia, copiii, bebeluşii, când vrei să distrugi o persoană”, a fost declaraţia dată de Adriana Constantinescu.
Potrivit publicaţiei britanice, Scotland Yard a transmis că incidentul este investigat însă nicio persoană nu a fost arestată şi sunt puţine indicii care să ajute ancheta.
Alexander Adamescu a fost arestat în iunie 2016 şi încarcerat timp de două nopţi. Autorităţile din România cer extrădarea sa pentru ca acesta să fie anchetat într-un dosar mai amplu în care apare şi Dan Adamescu.
Într-un comunicat din martie 2016, DNA îl acuza pe Bogdan Alexander Adamescu de două infracţiuni de dare de mită.
“În cursul lunilor iunie și decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București – Secția VII Civilă pentru ca în schimb, aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Adamescu Grigore Dan”, precizau procurorii anticorupţie.
Omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la 4 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi la pedepse cuprinse între 3 ani şi 4 luni și 12 ani şi 2 luni. Dan Adamescu a fost găsit vinovat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.
În septembrie, Dan Adamescu a fost internat de urgenţă într-un spital civil după ce starea de sănătate i s-a agravat.
În decembrie, Dan Adamescu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu în formă calificată, complicitate la abuz în serviciu şi spălare a banilor.
“Inculpatul Adamescu Dan Grigore, președinte al Consiliului de Supraveghere al Societății de Asigurare Reasigurare ASTRA S.A., în perioada 2011-2013, a administrat în mod defectuos societatea ASTRA, în scopul obținerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate. Administrarea defectuoasă a constat în utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situația financiară a societății ASTRA, măsuri de natură să acopere activitatea infracțională, dar care, în subsidiar, au determinat și alterarea gravă a mecanismelor de funcționare a pieței interne a asigurărilor. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București cu propunerea de a se menține măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune față de inculpatul Adamescu Dan Grigore, precum și a sechestrului asigurător, până la concurența sumei de 857.301.363 lei asupra unor acțiuni și părți sociale pe care inculpatul Adamescu Dan Grigore le deține la diferite societăți comerciale”, se arăta într-un comunicat al DNA de la acea dată.
Direcţia Naţională Anticorupţie nu a comentat acuzaţiile făcute de Adriana Constantinescu, potrivit The Telegraph, care transmite că procurorii au precizat că s-au folosit de mandatul european de arestare pentru că Alexander Adamescu a refuzat să se prezinte în faţa lor.