Peste 200 de câini adăpostiţi în Centrul de gestionare al câinilor fără stăpân Cluj-Napoca riscă să se îmbolnăvească din cauza gerului, în condiţiile în care sistemul de încălzire este stricat de dinainte de Crăciun, informează Mediafax.
Asociaţiile de protecţie a animalelor au făcut apel la locuitori să adopte patrupedele până la ieşirea din iarnă. Reprezentantul Centrului de gestionare a câinilor fără stăpân Cluj-Napoca, Cristian Pop, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că soluţia de rezolvare a problemei ar consta în înlocuirea unor piese care trebuie aduse din import.
”Avem o firmă care trebuie să ne asigure service-ul şi până acum s-a prezentat, a văzut în ce constă problema, menţionând că nici ei nu erau foarte lămuriţi. Problema implică partea de adăpost de câini adulţi ce cuprinde peste 200 de câini şi a apărut puţin înainte de Crăciun şi încă nu avem o rezolvare tehnică a problemei. Încă aşteptăm. Avem un sistem de arzătoare pe gaz cu arzătoare suspendate la aproximativ doi metri pe culoar deasupra cuştilor, cu termostat. Prima bănuială e că ar fi nevoie de schimbarea unor piese care nu se găsesc în ţară şi care trebuie comandate. Sistemul de încălzire este cel original, au mai fost mici probleme pe parcurs la sistem, dar le-am remediat. S-a mai întâmplat să nu meargă unul-două arzătoare”, a spus Pop.
Potrivit acestuia, centrul are două zone de adăpostire a câinilor, una pentru animalele adulte, cu regim normal, unde se înregistrează problemele la sistemul de încălzire, şi una pentru puii foarte mici, pentru câinii proaspăt operaţi sau pentru câinii bolnavi, unde căldura funcţionează pe sistem de centrale murale.
”Temperatura de confort termic a câinilor nu este cea care se înregistrează acum, de -10 sau – 12 grade, ci undeva între 5 şi 10 grade. Am amplasat acum calorifere electrice cu ulei dar vom monta şi nişte tunuri de încălzire, folosite în halele unde se repară utilajele Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca. Sper că această soluţie să fie suficientă până la repararea sistemului de încălzire. Câinii sunt adăpaţi de trei ori pe zi, avem apă caldă de la centralele murale şi de acolo este turnată în bolurile din inox, amplasate pe beton. Dacă nu este băută, apa îngheaţă în maximum o oră. Aruncăm gheaţa şi punem, din nou, apă”, a precizat Pop.
Medicii veterinari avertizează că patrupedele, mai ales cele cu blană scurtă, nu rezistă foarte bine gerului care poate provoca probleme de sănătate ce pot duce până la hipotermie şi deces.
”Începe să scadă temperatura corpului, apare hipotermia, din acel punct nu se mai pot mişca şi, implicit, câinele poate să moară dacă nu se intervine şi nu se încălzeşte. Ar trebui asigurată o masă caldă pe zi, chiar să mănânce de mai multe ori pe zi şi ceva aşternut unde se pot cuibări, cum ar fi paie sau fân”, a spus medicul veterinar Sarkany Erzsebet Emese.
Reprezentanţii Centrului de gestionare al câinilor fără stăpân Cluj-Napoca şi ai asociaţiilor de protecţie a animalelor fac apel la locuitorii municipiului să adopte câini, temporar, măcar până la ieşirea din iarnă.
”Sunt o grămadă de căţei de toate vârstele, culorile, formele şi de toate vârstele. Lumea ar fi bine să se gândească să dea o şansă şi acestor căţei”, a spus şi Alina Banu, reprezentant al Asociaţiei NUCA. (Mediafax)