Papa Francisc a încurajat femeile care au participat duminică la o ceremonie desfășurată în Capela Sixtină să își alăpteze “fără teamă”, copiii în biserică, arată corriere.it.
“Ceremonia este puţin cam lungă, cineva plânge pentru că îi este foame. Aşa se întâmplă! Mamelor, alăptaţi fără teamă, la fel cum Fecioara Maria l-a alăptat pe Iisus!”, le-a transmis Papa Francisc.
În cadrul ceremoniei, organizată de sărbătoarea Botezului Domnului, Papa Francisc a botezat 28 de copii: 13 fetițe și 15 băieței.
Nu este pentru prima dată când Papa Francisc își arată deschiderea față de alăptatul în public. În 2014, în cadrul unei slujbe de botez, suveranul pontif a îndemnat mamele să își hrănească bebeluși “pentru că sunt persoanele cele mai importante din biserică”.
„Dacă copiilor le e foame, mamelor, dați-le să mânânce, fără să vă gândiți înainte de două ori, pentru că sunt persoanele cele mai importante din această biserică” a spus atunci Papa Fracisc.