Procurorii DNA de la Ploiești au transmis sesizarea IPJ Prahova – Serviciul de Investigații Criminale către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru emiterea mandatului european de arestare și a cererii de urmărire internațională în cazul lui Sebastian Ghiță, anunță vineri Direcția într-un comunicat.
Potrivit sesizării transmise de organul de poliție, care execută mandatul de arestare preventivă emis în 5 ianuarie de ICCJ, inculpatul nu a fost depistat până în acest moment.
Mandatul european de arestare este solicitat, notează procurorii, în vederea predării inculpatului, fiind aplicabil în țările Uniunii Europene, iar cererea de urmărire internațională este necesară în vederea predării inculpatului, fiind aplicabilă în țările ce nu fac parte din Uniunea Europeană.
În 5 ianuarie la cererea DNA, ICCJ a dispus arestarea preventivă a în cazul lui Sebastian Ghiță, pentru 30 de zile de la data depistării, în cauza în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, cumpărare de influență, spălare a banilor, șantaj, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.