Traficul feroviar a fost oprit, vineri, pe raza judeţului Constanţa care se află sub cod roşu de viscol, potrivit unui comunicat al CFR SA, publicat vineri dimineaţă. CFR a anunțat că măsura a fost luată deoarece traficul nu se poate efectua în condiţii de siguranţă, şi că toate trenurile aflate în parcurs au fost oprite în gări.
”Circulaţia feroviară nu se poate efectua în condiţii de siguranţă pe raza SRCF Constanţa şi a fost temporar suspendată. S-au dispus măsuri operative pentru ca toate trenurile aflate în parcurs să fie oprite în gări pentru siguranţa călătorilor. Nu vor fi formate noi trenuri, decât când vor fi condiţii de vizibilitate şi viscolul va scădea în intensitate”, transmite CFR.
Totodată, CFR anunță că circulaţia trenurilor de marfă pe raza judeţelor afectate de codul roșu (Călăraşi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea)) a fost temporar suspendată.
“În cursul acestei dimineţi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, secţiunea cf Grădinari – Chiajna s-a defectat şi momentan se asigură circulaţia trenurilor prin procedura cale liberă, cu verificarea pe teren a poziţiei aparatelor de cale (pe porţiunea defectă). Din cauza acestei defecţiuni trenurile pot înregistra întârzieri faţă de graficul de circulatie, de până la 30 minute/tren. Echipele de intervenţie feroviare sunt pe teren, însă nu pot interveni deocamdată din cauza viscolului puternic”, se mai arată în comunicat.
Călătorii sunt rugaţi să înţeleagă că toate măsurile operative întreprinse în această perioadă de angajaţii feroviari au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă.
Nu mai puțin de 26 de judeţe se află vineri dimineața sub atenţionare de ninsori şi viscol. O avertizare de cod portocaliu a fost emisă în Bucureşti şi 11 judeţe, respectiv cod galben în alte 15 judeţe. Meteorologii au emis cod roşu de viscol pentru județele Constanţa, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi şi Tulcea.