Traian Băsescu propune arestarea Laurei Codruţa Kovesi şi a lui Florian Coldea

Vocea.biz / 05.01.2017
Traian Băsescu propune arestarea Laurei Codruţa Kovesi şi a lui Florian Coldea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi seara, într-o intervenţie televizată, că procurorul general ar trebui să îi aresteze pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi şi adjunctul SRI, Florian Coldea, după dezvăluirile făcute publice de Sebastian Ghiţă, scrie Mediafax.

 “Pentru Coldea şi Kovesi nu mai bag mâna nici măcar în apă rece, iar deontologii care spun că Băsescu s-a întors împotriva Justiţiei, nu, împotriva unor oameni care s-au îmbolnăvit de putere. Recunosc, înainte de a-mi termina mandatul în 2014 am sesizat ca au luat-o razna, dar în mod categoric oamenii ăştia au devenit un risc pentru statul român. Au un portofoliu de informaţii colosal pe care îl utilizează în interesul lor. Acum aflu din episoadele lui Ghiţă că el se întâlnea de două ori pe săptămână cu Kovesi, eu m-am întâlnit în cele două mandate ale ei de procuror general şi unul de procuror şef al DNA de şase ori. (…) Aflu că Ghiţă se întâlnea şi venea şi Coldea şi şeful staţiei CIA. Păi nu avem un procuror general să îi ia pe toţi în noaptea asta? Preventiv, ca să nu schimbe informaţii între ei. Aşa cum procedează şi ei când îşi aduce aminte un delator de ce a fost acum 10 ani, sau cum i-au făcut lui Udrea pe denunţuri de acum şase ani, au cerut patru arestări, de ce nu ar fi arestaţi şi ei preventiv după declaraţiile lui Ghiţă? Că e şi el denunţător cum stimulează ei să fie”, a declarat Traian Băsescu la postul România TV.

Fostul preşedinte a criticat şi întâlnirile din vilele SRI dintre Sebastian Ghiţă, Laura Codruţa Kovesi, la care a participat şi şeful de staţie al CIA, potrivit înregistrărilor lui Ghiţă.

“Dacă ei s-au subordonat unui şef de staţie, fie el şi CIA, dacă ei se întâlneau să discute treburile ţării în vilele SRI, în loc să meargă şeful SRI cu căciula în mână la procurorul general, dacă se confirmă aceste lucruri…îmi pare rău”, a spus Băsescu.

În noua înregistrare, Sebastian Ghiţă spune că Victor Ponta ar fi fost şantajat de Florian Coldea pentru a o propune pe Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef al DNA, în numele reprezentanţilor Statelor Unite ale Americii. Actul de propunere al acesteia în funcţie a fost redactat la sediul Guvernului, mai spune Ghiţă.

“Eu sunt persoana care a însoţit-o pe Elena Udrea la biroul lui Victor Ponta şi despre care Elena Udrea a declarat public. Ce nu s-a spus public până acum e faptul că Victor Ponta a fost şantajat pentru a o numi pe Laura Codruţa Kovesi. Practic, în faţa mea, Florian Coldea i-a spus că dacă nu o va numi pe Kovesi la DNA atunci vizita pe care Ponta o avea programată în America, pentru a se întâlni cu Biden sau cu Obama, va fi anulată. Mai mult, lui Victor Ponta i s-a spus că anunţul cu privire la vizita în America va fi făcut alegerilor prezidenţiale iar chestiune asta îl va distruge. (…) Documentul cu propunerea de numire a Laurei Codruţa Kovesi, documentul înaintat lui Traian Băsescu, a fost scris la Guvern, pe calculatorul din secretariatul lui Victor Ponta. Am asistat la redactarea lui pe hârtie oficială şi apoi am mers la vila SRI cu indicativul K2 unde se aflau Florian Coldea şi Victor Ponta. Ponta ne spusese, Elenei Udrea şi mie, la întâlnirea pe care a avut-o la biroul său, >. Victor Ponta a avut dreptate. Laura Codruţa Kovesi a încercat să înlăture din viaţa publică pe toţi cei care într-un fel sau altul au ajutat-o. M-am dus apoi cu documentul la Victor Ponta l-am găsit cu Florian Coldea acesta a sunat-o pe Laura Codruţa Kovesi şi i-a spus să vină imediat la Bucureşti. Aşa a a fost numită Laura Codruţa Kovesi”, a declarat Sebastian Ghiţă.

Fostul deputat a povestit cum i-a cunoscut pe prim-adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, şi pe procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi şi cum au petrecut mai multe vacanţe împreună.

“Persoane de rang înalt din SRI mi l-au prezentat pe Florian Coldea în 2008. Eram tineri, aveam copii mici şi am legat o relaţie de prietenie. Amândoi credeam într-o Românie mai bună şi ne propuneam oricât de mult puteam ca România să crească, să se dezvolte şi noi să ne găsim un loc în ţara noastră. Şapte ani de zile copiii noştri au crescut împreună. Nu voi da poze cu ei pentru că nu au nicio vină copiii. În schimb, veţi vedea alte dovezi ale relaţiei mele cu Florian Coldea din vacanţele făcute împreună. Aşa am ajuns să o cunosc pe Laura Codruţa Kovesi şi să mă împrietenesc şi cu ea. M-am întâlnit cu ea de sute de ori la sediul SRI, la mine acasă, la cramă, în vie, am chefuit împreună, am fost pe pontonul SRI din Deltă, la vilele SRI de la Neptun, la vilele de la Sinaia şi multe alte lucruri. Aşa am ajuns să fiu direct implicat în numirea Laurei Codruţa Kovesi la SRI în 2014, eram prieten cu ea, eram prieten cu Florian Coldea şi prieten cu Victor Ponta”, a mai spus Ghiţă.

Laura Codruţa Kovesi a fost propusă la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în anul 2013 de Victor Ponta, acesta fiind, la momentul respectiv ministru interimar al Justiţiei. Propunerea a stârnit neînţelegeri în interorul USL, deoarece ministerul revenea PNL, iar Victor Ponta anunţase că decizia va fi luată de următorul ministru plin. Cu toate acestea, Ponta a luat o hotărâre care a surprins pe toată lumea şi a transmis către CSM numele Laurei Codruţa Kovesi pentru DNA.

 

Citește și...