Pensiile sub 2.000 de lei ar urma să fie scutite de impozitul de 16% pe venit, iar plata contribuțiilor pentru asigurări sociale va fi eliminată pentru toate tipurile de pensii, potrivit deciziei de joi a plenului Camerei Deputaților care a votat modificarea Codului Fiscal.
Deputații au aprobat actul normativ cu 207 voturi ”pentru” și 29 ”împotrivă”, potrivit mediafax.
”USR singur a votat împotrivă. Toate celelalte partide au intrat în sarabanda iresponsabilităţii bugetare. Nu a fost o decizie uşoară şi am dezbătut ore în şir în grupul nostru. Am fi votat acest proiect doar dacă reduceam impactul bugetar prin supra-impozitarea pensiilor speciale (sau eliminarea lor). Dar acel amendament nici nu a ajuns la vot în plen. Asta e, suntem singurul partid responsabil şi moderat din acest Parlament”, a scris deputatul USR Cristian Ghinea pe Facebook.
Preşedintele intermar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că liberalii vor depune un proiect de lege prin care toate pensiile să fie scutite de impozit.
Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, proiectul de lege prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi a impozitului pe venit, fiind adoptat un amendament al PSD prin care doar pensiile sub 2.000 de lei beneficiază de această prevedere.
Legea ar urma să fie trimisă președintelui spre promulgare pentru a intra în vigoare. Senatul a adoptat, în 6 septembrie 2016, acest proiect de lege, care a fost iniţiat de fostul senator ALDE Cristiana Anghel.
Decizia Camerei Deputaților survine adoptării legii privind eliminarea celor 102 taxe nefiscale. De asemenea, în ședința de guvern de vineri, noul guvern ar urma să adopte mai multe ordonanțe de majorarea a salariilor și a pensiilor. Singura problemă este că legea de abilitarea a guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare ar putea fi atacată de opoziție la CCR.
În acest caz, președintele PSD Liviu Dragnea, care este și președinte al Camerei Deputaților, a spus că va chema Parlamentul din vacanță pentru o nouă sesiune extraordinară.