Un pahar de băutură pare să te încălzească în zilele geroase. Este, însă, adevărat?
Specialiștii de la University of Rochester Medical Center atrag atenția că senzația de căldură pe care o resimt persoanele care consumă alcool este, de fapt, una falsă. În realitate, vasele de sânge de la suprafața pielii se deschid, dar temperatura corpului nu crește.
În concluzie, pericolul de a intra în hipotermie este la fel de mare, relatează ABC News.
Mai mult, consumul de băuturi alcoolice, dar și de băuturi care conțin cafeină ar trebui chiar să fie evitat în zilele foarte friguroase, întrucât acestea determină o pierdere mai rapidă a căldurii corpului.
De asemenea, contraindicat este alcoolul, în timpul iernii, și pentru persoanele care suferă de afecțiuni cardiace.