Recompensă de 20.000 de dolari pentru scurgeri de documente din administraţia preşedintelui Obama

vocea.biz / 04.01.2017
Recompensă de 20.000 de dolari pentru scurgeri de documente din administraţia preşedintelui Obama

WikiLeaks a lansat marţi noaptea un apel pentru scurgeri de documente din administraţia SUA înainte ca preşedintele Barack Obama să părăsească Casa Albă. Apelul organziaţiei vine după ce Julian Assange a dezminţit din nou că hackerii ruşi sunt implicaţi în atacul cibernetic care a vizat e-mailurile Comitetului Naţional Democrat (DNC) şi a avut un impact asupra campaniei democratei Hillary Clinton, transmite AFP, preluat de News.ro.

”Admini: Nu permiteţi Casei Albe să distrugă din nou istoria SUA! Copiaţi acum, apoi trimiteţi în linişte documente către WikiLeaks. Vom pune la dispoziţie o recompensă de 20.000 de dolari pentru informaţii care duc la arestarea sau expunerea unui admin al administraţiei care încearcă să distrugă consemnări importante”, se arată într-un mesaj postat de WikiLeaks.

Julian Assage a dat un interviu extins pentru jurnaliştii Fox News în clădirea ambasadei Ecuadorului din Londra.

Acesta nu a prezentat informaţii despre persoana care a trimis către WikiLeaks miile de e-mailuri de la DNC şi John Podesta – şeful campaniei democrate a lui Hillary Clinton.

WikiLeaks a publicat mai multe documente controversate în timpul campaniei electorale, în ceea ce agenţiile secrete americane au văzut o încercare a hackerilor ruşi guvernamentali de a întoarce balanţa electorală în favoarea republicanului Donald Trump, care s-a arătat mai favorabil Moscovei.

”Sursa nu este din guvernarea Rusiei. Nu este vorba de o sursă statală”, a insistat Assange.

Fondatorul WikiLeaks a precizat că este imposibil să ştii dacă publicarea e-mailurilor Podesta şi DNC au dus la victoria lui Donald Trump.

”Cine ştie, este imposibil să determini. Dar dacă s-a întâmplat, atunci acuzaţia este că declaraţiile reale ale lui Hillary Clinton şi ale managerului campaniei sale, John Podesta, precum şi ale preşedintei DNC Debbie Wasserman Schultz, declaraţiile lor reale au schimbat alegerile”, a declarat Assange.

Acesta a explicat că organizaţia sa nu este politică prin natură, dar are ca scop prezentarea unor fapte evitate de o guvernare.

”Avem o istorie perfectă în ceea ce priveşte autentificarea informaţiilor pe care le publicăm. Încercăm să ne menţinem reputaţia”, a explicat fondatorul WikiLeaks.

Asssange este acuzat de autorităţile suedeze pentru violarea unei femei în timpul unei vizite din 2010 din Stockholm. Aceasta neagă acuzaţiile şi susţine că este vorba de sex consensual.

viewscnt

Citește și...