Cu toţii ştim că visele sunt modul natural prin care se exprimă conştiinţa noastră, însă este important să înţelegem semnalele pe care ni le transmite partea mai puţin evidentă a sinelui nostru.
După ce a interpretat mai bine de 150.000 de vise pe parcursul carierei de peste 30 de ani, psihologul Ian Wallace a realizat o listă cu cele mai comune vise ale oamenilor, dar a explicat şi care este mesajul din spatele lor pe care ni-l transmite subconştientul, scrie evonews.com.
Visezi că eşti urmărit. Ţi s-a întâmplat cel puţin o dată să visezi că eşti urmărit sau că cineva sau ceva te ameninţă. Iar orice ai face urmăritorii tăi reuşesc mereu să rămână aproape de tine. Află că de fapt subconştientul tău încearcă să îţi transmită că te confrunţi cu o situaţie de care nu ştii cum să scapi.
Nu găseşti o toaletă. Dacă în visul tău ai o nevoie fiziologică pe care nu reuşeşti să o rezolvi, asta înseamnă că în viaţa reală te confrunţi cu o situaţie care a devenit nesănătoase pentru tine, dar nu ştii sigur cum să îi dai drumul.
Îţi cad dinţii. Căderea dinţilor în somn poate fi un coşmar pentru mulţi. Dinţii sunt simbolul încrederii în sine, iar căderea lor poate releva că aceasta “scârţâie” în viaţa de zi cu zi. Cu toate că s-ar putea să te simti neputincios în fața situaţiilor cu care te-ai putea confrunta, trebuie să ai o atitudine puternică, de învingător, pentru că aşa vei face faţă mai uşor provocărilor.
Eşti dezbrăcat în public. Atunci când visezi că eşti în pielea goală în faţa oamenilor, subconştientul îţi transmite că în viaţa reală te confrunţi cu o situaţie care te face să te simţi vulnerabil, expus. Poate părea mai confortabil să îţi ascunzi abilităţile, însă trebuie să ai curaj să dezvălui celor din jur cine eşti cu adevărat.
Nepregătit pentru examen. Dacă visezi că trebuie să susţii un examen dar eşti total nepregătit, trebuie să afli că eşti prea sever cu tine însuţi. Visul îţi arată doar că trebuie să mai cobori puţin ştacheta şi că ar fi mai bine să îţi recunoşti propriile abilităţi şi talente.
Zbori. Zborul sau plutirea în vis simbolizează faptul că tocmai te-ai eliberat de o serie de greutăţi care te apăsau. Cu cât zborul tău este mai neobișnuit, cu atât mai unice sunt şi aptitudinile pe care le ai.
Cazi în gol. Căderea în gol în vis nu e nimic altceva decât un semnal că te-ai prea agăţat de o situaţie din viaţa reală. Tot ce trebuie să faci este să te relaxezi şi să încerci să scapi de frica de a pierde controlul. Lasă lucrurile să se îmtâmple de la sine!
Întârzii la tren sau avion. Avionul sau trenul reprezintă de multe ori progresul pe care ţi-l doreşti în carieră sau viața personală. Dacă visezi că nu ajungi la timp şi astfel pierzi trenul sau avionul, subconştientul reflectă şi o anumită frustrare pe care ai dezvoltat-o în încercarea de a-ţi realiza obiectivele. Fii mai atent atunci când îţi stabileşti priorităţile şi lasă în urmă “bagajele” de care nu ai cu adevărat nevoie.