Trai la limita sărăciei pentru familiile angajaților români cu salariul minim – STUDIU

vocea.biz / 02.01.2017
Trai la limita sărăciei pentru familiile angajaților români cu salariul minim – STUDIU

Din 1989 până în prezent, familiile care au câștigat doar salariul minim pe economie plus alocația copiilor n-au avut în niciun an un trai decent, fiind mereu la limita subzistenței, arată un studiu al Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) consultat de Mediafax.

Cercetătorii ICCV au luat în calcul o familie medie în care părinții au câștigat doar salariul minim pe economie în fiecare din ultimii 27 de ani plus alocațiile a doi copii aflați în întreținerea acestora. Prima concluzie a fost că totalul acestor venituri a fost întotdeauna sub pragul de 100% din necesarul unui trai decent, definit ca un nivel de la care sunt acoperite toate cheltuielile pentru un coș minim de produse și servicii îndestulătoare.

Au fost identificate, astfel, unele situaţii „dificile, chiar alarmante”. Familia monoparentală cu unul, doi sau trei copii în întreţinere din urban „se poziționează departe de ceea ce se poate numi coşul minim pentru o viaţă decentă. Pentru a se bucura de un minim de trai decent, o astfel de familie ar avea nevoie să-și suplimenteze veniturile cu mai mult de 55-65%, dacă vorbim de un salariu minim pe economie și alocațiile celor doi copii”, arată autorii studiului. De asemenea, „familia de doi adulţi cu doi copii în întreţinere din mediul urban cu un venit format din două salarii minime şi două alocaţii de copii, de-a lungul perioadei 1989–2013, se află încă într-o situaţie economică extrem de grea”.

Potrivit ICCV, în ultimii ani, veniturile acestor familii „au scăzut chiar şi sub limita minimului de subzistenţă, începând cu anul 1992 (68,7%), continuând să scadă dramatic în 2002 (38,9%), iar în ceea ce priveşte minimul decent, el a fost în dificultate de a fi acoperit cu acest venit încă din 1990 (81,6%), ajungând la o cincime (20%) în 2000 și continuând să se menţină la valori extrem de mici până la sfârşit. În anii 2011-2013 venitul descris mai sus nu acoperea nici jumătate din minimul decent de viaţă al anului de referinţă 1989”.

De aceea, pe termen scurt și mediu „putem vorbi de necesarul pentru o mărire substanțială a venitului, practic dublarea lui pentru a ajunge la un trai minim decent”.

Același studiu mai arată că familia de doi adulţi cu doi copii în întreţinere din rural cu un venit format dintr-un salariu minim şi alocaţiile celor doi copii, de-a lungul perioadei 1990-2013 s-a aflat într-o situaţie materială extrem de grea. „Cu două salarii minime şi alocaţiile copiilor, familia putea acoperi o treime din minimul de subzistenţă, în intervalul 1994-2000, atingând 67% din acest minim de subzisetență şi aproape 60% din minimul pentru un trai decent, în 2013”.

„Aceste familii se descurcă greu, iar fiecare al doilea, al treilea ș.a.m.d. copil adâncește starea de sărăcie în aceste cazuri”, concluzionează cercetătorii.

Conform unor date publicate de Eurostat, citate în studiul ICCV, aproximativ 40,2% din populația României era expusă în 2014 riscului de sărăcie și excludere socială, situație care a plasat-o pe primul loc în Uniunea Europeană, în condițiile în care, la nivelul UE, 122 de milioane de persoane, sau 24,4% din populație, se aflau în această situație. „Dacă în UE o persoană din patru este expusă riscului de sărăcie și excludere socială, în trei state membre mai mult de o treime din populație este expusă acestui risc: România (40,2%), Bulgaria (40,1%) și Grecia (36%). La polul opus, cel mai mic risc se înregistrează în Cehia (14,8%), Suedia (16,9%), Olanda (17,1%), Finlanda (17,3%) și Danemarca (17,8%)”, se mai arată în studiul ICCV.

În prezent, necesarul de trai în mediul urban presupune un coș minim de consum a cărui valoare este de 2.273 de lei pentru o familie medie formată din „2,8 persoane”, adică doi adulți și doi copii aflați în întreținerea acestora, arată cercetătorii de la ICCV. În mediul rural, unde o parte din produse și servicii sunt asigurate prin funcționarea propriei gospodării, valoarea acestui coș minim este de 1.831 de lei. Studiul mai analizează și un alt palier de consum, cel necesar supraviețuirii fizice a familiei – coșul minim „de subzistență”. Acesta are acum o valoare de 1.842 de lei în mediul urban și de 1.600 de lei în mediul rural. (Mediafax)

Citește și...