Primul cutremur din acest an din România s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, în judeţul Vrancea şi a avut magnitudinea 2,6 grade pe scara Richter, transmite News.ro.
Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), în noaptea de duminică spre luni, la ora 00.11, în judeţul Vrancea s-a înregistrat un seism de 2,6 pe Richter, la o adâncime de 78,8 kilometri.
Ultimul cutremur din anul 2016 s-a produs în 29 decembrie, în judeţul Buzău, la o adâncime de 114,2 kilometri şi a avut magnitudinea 3,4 pe Richter.
În noaptea de 27 spre 28 decembrie, la ora 1.20, în zona seismică Vrancea s-a înregistrat un seism de 5,3 pe Richter, la o adâncime de 98,9 kilometri, care s-a resimţit în mai multe oraşe, inclusiv Bucureşti. Ulterior, în aceeaşi zi s-au mai produs alte două cutremure, de 2,9, tot în zona Vrancea, şi unul de 2,2, în judeţul Dolj.
Un cutremur cu magnitudine 5,3 a avut loc şi în 24 septembrie, la ora 2.11, resimţindu-se şi în Bucureşti. Seismul s-a produs în zona Vrancea, la o adâncime de 112,3 kilometri.
Cele mai mai puternice cutremure produse în România după Revoluţie sunt cele înregistrate pe 30 şi respectiv 31 mai 1990, cu magnitudini de 6,9 şi respectiv 6,4.
Sursa: News.ro