Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România, că zece ani în Uniunea Europeană, pentru România, înseamnă zece ani de creştere, de dezvoltare și de consolidare a democraţiei. Totodată, Cioloș a declarat că din punct de vedere profesional el este “un produs” al acestei apropieri şi integrări a ţării noastre în UE.
“Zece ani în Uniunea Europeană, pentru România, înseamnă zece ani de creştere, de dezvoltare, de consolidare a democraţiei. Pentru oamenii din România, zece ani în Uniunea Europeană se pot vedea aproape zilnic, de la tinerii care au posibilitatea să studieze, să aibă experienţe profesionale în ţări din Uniunea Europeană până la primarul de comună rurală, care, cu fonduri europene, a reuşit să facă pentru săteni un drum mai acătării”, a afirmat Dacian Cioloş..
Premierul Dacian Cioloș a susţinut că această perioadă a fost una “de experienţe foarte intense”, și că, într-un fel sau altul, este este rodusul acestei apropieri şi integrări a României în Uniunea Europeană.
“Pentru mine, această perioadă de zece ani a însemnat o perioadă de experienţe foarte intense. Aş îndrăzni să spun că eu sunt, într-un fel sau altul, din punct de vedere profesional, produsul acestei apropieri şi integrări a României în Uniunea Europeană. Am început încă din perioada studenţiei, când, datorită apropierii României de Uniunea Europeană, am avut posibilitatea să fac stagii practice în ferme din ţări din Uniunea Europeană, în primul rând din Franţa, să compar modul de a face agricultură de acolo cu ceea ce se face la noi şi să pot să îmbunătăţesc lucrurile din punct de vedere profesional, acasă. Tot în acea perioadă am avut ocazia să cunosc aşa-numitul “Bruxelles” cu instituţiile europene din interior prin intermediul unui stagiu practic pe care am putut să-l fac la Comisia Europeană. Totodată, experienţa din România mi-a fost apoi utilă, pe perioada celor 5 ani, cât am fost comisar european, practic reprezentantul României în ceea ce am putea numi într-un anumit fel Guvernul Uniunii Europene, unde m-am ocupat de agricultură şi dezvoltare rurală”, a relatat Dacian Cioloş.
Dacian Cioloș a subliniat că politica agricolă comună a fost reformată şi seamănă mai mult cu ceea ce românii au nevoie pentru a-şi dezvolta agricultura și mediul rural, și că cel cel mai eficient de a ajuta România în interiorul Uniunii Europene este să poţi să ai această deschidere de viziune.
“A fost perioada în care am reformat politica agricolă comună şi am făcut-o ca ea să semene mai bine cu ceea ce România şi românii, între altele, au nevoie pentru a-şi dezvolta agricultura şi pentru a-şi dezvolta mediul rural. Mi-am dat seama că modul cel mai eficient de a ajuta România în interiorul Uniunii Europene este să poţi să ai această deschidere de viziune şi această experienţă care, în mod clar, îmbogăţeşte şi ne face pe noi, românii, să fim mai conştienţi de potenţialul pe care îl avem şi mai încrezători de ceea ce putem face ca ţară în Uniunea Europeană”, a mai declarat Dacian Cioloș.
Dacian Cioloş a fost comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală în perioada 2010 – 2014.
România sărbătoreşte, duminică, zece ani de la intrarea în Uniunea Europeană.