Tatăl lui Sorin Grindeanu a declarat pentru ziarul Argument că a plâns în momentul în care președintele țării a anunțat că a semnat decretul de numire în funcția de premier a fiului său. Dan Nicolae Grindeanu a explicat că este convins că fiul său privește cu cea mai mare responsabilitate și răspundere această funcție.
„Este normal să mă încerce și astfel de sentimente. Este băiatul meu, un băiat vertical, care are capacitatea de a face ce este mai bine pentru noi. Are forță și putere de muncă. Sorin a trecut prin toate etapele consacrării politice și sunt convins că privește cu cea mai mare responsabilitate și răspundere această funcție atât de importantă în stat. Este un băiat modest, ce își vede în permanență de ceea ce are de îndeplinit, este foarte disciplinat și riguros, dacă a primit o sarcină nu se lasă până nu o duce la bun sfârșit. Poate că sunt subiectiv, pentru că sunt tatăl lui. Dar vreau să cred că va fi o mândrie pentru Timiș, acolo unde a activat profesional și politic, dar și pentru Caraș-Severin și Caransebeș, orașul în care a copilărit și a învățat“, a declarat Dan Nicolae Grindeanu potrivit sursei citate.
Dan Nicolae Grindeanu este doctor în matematică. El a fost directorul Liceului Pedagogic „CD Loga“ din Caransebeş şi inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin. În prezent este consilier în Consiliul Judeţean Caraş-Severin din partea PSD.