Istoria lumii cugetă. Și judecă. Pe toate rețelele de socializare online și offline, anul 2016 își primește sentința. Cel mai rău an din istorie, spune un top pe BuzzFeed. Cumva Quentin Tarantino regizează anul 2016?, circulă un Tweet ironic.
Mărturiile se strâng împotriva anului 2016, iar noi trăim cu sentimentul apocalipsei sub pernă. Asemenea bunicilor noștri și bunicii bunicilor noștri, ne convingem singuri că prezentul este catastrofal. Însă chiar așa să fie? Care sunt acele criterii ce definesc un an chinuit? Un cuantum global al suferinței umane, un val de crize financiare, declanșarea în lanț a dezastrelor naturale?
Și chiar să nu existe nici un alt an cu pretenții mai serioase la titlul de “începutul sfârșitului” decât 2016? Întrebarea am luat-o în desagă și am pornit la colindat istorici, jurnaliști și profesori universitari din România.
Adrian Cioroianu, profesor universitar și istoric, alege calea optimismului. Până la urmă, pasul omului sculptează cărarea și alege destinația.
“La nivel mondial, violența e în scădere, nu în creștere. Chiar și cu cei câțiva mii de morți din Siria, numărul victimelor nu se compară cu cel din perioada războaielor mondiale. […] Dar fiecare perioadă a avut epocile ei negre, nu se poate cu ușurință alege una.”
“În secolul trecut, anul 1914 a fost cel mai înșelător. Lumea, de lumea occidentală vorbim, părea fericită, dar știm și noi bine ce s-a întâmplat.”
Cât despre viitor, “Nu avem cum să știm cât de negru va fi, dar dacă noi spunem că va fi rău, atunci facem un pas în direcția înrăutățirii. E ceea ce se numește self-fulfilling prophecy (o profeție ce se autoîmplinește).”
“După toate standardele statistice folosite pentru a evalua calitatea vieții sau siguranța publică, anul 2016 este unul dintre cei mai buni ani din istorie.”, ne spune sociologul Dani Sandu.
“Media speranței de viață globale nu a fost niciodată mai ridicată, criminalitatea globală nu a fost niciodată mai scăzută, sărăcia globală nu a fost niciodată mai scăzută, mortalitatea infantilă nu a fost niciodată mai scăzută, niciodată nu au existat mai mulți oameni care să trăiască în state democratice, iar enumerarea indicatorilor ar putea continua.
Diferența este că, pentru o mică parte din lume, aproximativ un miliard de oameni din cele șapte miliarde în viață, trendul a stagnat sau chiar a regresat ușor. Aici este vorba de Europa și America de Nord.
Spre exemplu, Europa a văzut mai multe atentate teroriste în 2016 decât în alți ani, dar dacă ne uităm la statistici, vedem că și această cifră era standardul anilor 1990. Similar, problema refugiaților.
Din totalul de peste 70 de milioane de refugiați din lume în 2016, aproximativ un milion au venit în Europa. Un milion dintr-o populație de 500 de milioane. Turcia singură a primit aproximativ 3 milioane de refugiați. În Liban, peste 30% din populația statului este refugiată. În Iordania aproape jumătate din populație.”
“Noi suntem deseori preocupați mai degrabă cu faptul că lucrurile nu evoluează în același ritm în care au făcut-o înainte.”
“În 1950, statele din Europa de vest și America de Nord reprezentau aproximativ 60% din PIB-ul global și aproximativ 18% din populația lumii. Astăzi, aceleași state reprezintă abia 35% din PIB-ul global și 12% din populația globală.”
“Cu certitudine, 2016 a fost global un an nefast, potrivnic, rău.”, spune Eugen Ciurtin, istoric la religiilor, pentru Vocea.biz.
“Dacă n-ar fi decât atrocitatea clară a foarte neclarului război din Siria, implozia teroristă în mulți plecși ai civilizațiilor din emisfera nordică, deriva accentuată spre nativisme înșelătoare și toxice , migrațiile masive și nestăvilite de populații, și apoi desigur cel mai stupid referendum recent (n.r. Brexit), plus rezultatul alegerilor (post)democratice din SUA – și ar fi destul pentru un singur an. Nu?”
“Întrebarea e însă: e conjunctura aceasta, cum spuneți, „începutul sfârșitului”? E anul acesta, e frântura asta de timp comun, mereu incomplet analizabil, împrejurarea în care a încolțit extincția?Lucrăm fiecare, de bine de rău, cu difuza percepție a sfârșitului lumii. Ni-l închipuim (în stări private sau în filme care mai sparg o dată box-office-ul).”
“Bunicii noștri au cunoscut ceruri din care oricând cădeau sute de bombe, au cunoscut fuga animalică și moartea colectivă, au trăit din plin denerecunoscutul. Deocamdată noi ne alintăm.”
În concluzie? “2016 nu are un loc prea vizibil în clasamentul spaimei.”
“Oare nu este un pariu riscant ca din circa 5000 de ani de istorie consemnată să alegeți unul? Și ăla taman 2016? Ce-ați zice de un secol sau măcar un deceniu?”, ne întreabă Mihai Retegan, profesor universitar la catedra de Istorie a Universității din București.
Tot el ne dă și un răspuns. Anul 1939 a fost mai rău. Anul în care un cutremur din Chile provoacă peste 30.000 de decese, Varșovia cade prima în fața expansiunii naziste și Germania lui Hitler și Imperiul Sovietic al lui Stalin semnează Pactul Ribbentrop-Molotov.
Andrei Crăciun, jurnalist și scriitor, ne împărtășește exercițiul echilibristicii. “Cunosc bine prejudecata: anii bisecți aduc ghinion. Iar despre 2016 nu se pot spune, la nivel global, multe lucruri bune. Dar nu sunt deloc de acord că a fost un an negru. Merg mai departe cu infamia: a fost un an la fel de prost ca toți ceilalți.”
“Au murit mai mulți oameni cunoscuți și asta ne miră. Ne miră, dar nu ar trebui. E adevărat, dar asta se întâmplă pentru că au murit persoane în etate, oameni foarte bolnavi sau cu o lungă istorie a abuzurilor. În plus, pur și simplu cunoaștem noi mai multe staruri, fiindcă suntem tot mai mulți și tot mai mulți au devenit vedete în deceniile trecute.”
“2016 nu este negru. Au fost însă epoci întunecate, asta da.”
“Iar noi tocmai ne aflăm într-una dintre ele. Întunericul se va adânci, e deja limpede pentru oricine. Dar să avem și puțintică răbdare cu mileniul curent, în definitiv suntem în plină adolescență a acestui al treilea mileniu. E firesc să fim tulburați. Pace să fie. Dar nu va fi.”