Noul Guvern ar putea fi învestit de Parlament până în 5 ianuarie, potrivit unui posibil calendar agreat în PSD, conform căruia joia viitoare ar urma să fie dat votul în plenul reunit al Parlamentului pentru Cabinetul condus de Sorin Grindeanu, transmite News.ro.
Lideri PSD au precizat pentru News.ro că, urmare a desemnării lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de premier, până în 3 ianuarie acesta îşi va forma Cabinetul şi va definitiva forma programului de guvernare care va fi prezentat Parlamentului, când ar urma să aibă loc o nouă reuniune a Comitetului Executiv Naţional al PSD, pentru aprobarea componenţei Guvernului şi a programului.
Tot săptămâna viitoare ar urma să fie convocat şi Parlamentul în sesiune extraordinară, pentru ca în 4 ianuarie să fie audiaţi în comisii candidaţii propuşi la funcţia de ministru, iar în 5 ianuarie să se desfăşoare plenul reunit pentru votul de învestitură al noului Guvern.
La ora transmiterii acestei ştiri, au loc discuţii pentru stabilirea acestui calendar, care cel mai probabil va fi prezentat în conferinţa de presă anunţată de Liviu Dragnea pentru ora 14.00 şi la care ar urma să participe şi Sorin Grindeanu.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de desemnare a lui Sorin Grindeanu pentru funcţia de prim-ministru.
Sorin Grindeanu are la dispoziţie zece zile pentru a se prezenta în Parlament cu lista membrilor Cabinetului şi cu programul de guvernare pentru a cere votul de învestitură.
”Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, prevede Constituţia.
După votul din Parlament, premierul şi miniştrii depun jurământul în faţa şefului statului.
Sursa: News.ro