Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, după ședința CExN a PSD, că Sevil Shhaideh a primit multe ameninţări cu moartea după ce a fost nominalizată pentru funcția de premier de PSD-ALDE, acesta fiind motivul pentru care nu au mers mai departe cu această propunere.
”Am avut în minte varianta cu Sevil Shhaideh până azi-noapte, când am avut o discuţie cu ea. Sevil Shhaideh mi-a spus, şi sper să meargă la un post de televiziune să spună aceste lucruri, că după anunţul preşedintelui Iohannis a început să primească foarte multe mesaje de ameninţare cu moartea, ea şi familia ei. Le este frică să mai iasă din casă. Mi-a spus că nu mai poate merge înainte în acest război pe care nu-l poate duce. Tot ce a apărut în presă sunt numai invenţii, dar demnitatea unui om a fost călcată în picioare în acest mod şi siguranţa unei familii este pusă în mare pericol. Cei care au declanşat şi întreţinut această campanie trebuie să dea socoteală. În aceste condiţii, nu mai putem menţine propunerea iniţială, deşi îmi pare rău”, a afirmat Dragnea.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că respinge propunerea PSD de premier, Sevil Shhaideh, fără a oferi detalii legate de decizia sa de a nu accepta o astfel de variantă.
”Am cântărit cu grijă argumentele pro și contra și am decis să nu accept această propunere. În consecință solicit coaliției PSD-ALDE să facă altă propunere”, a anunțat președintele Klaus Iohannis, într-o scurtă declarație de presă, la Palatul Cotroceni. El a amintit că săptămâna trecută PSD și ALDE i-au propus-o pe Sevil Shhaideh pentru postul de premier.