Cercetătorii au făcut o nouă descoperire remarcabilă care ar putea fi cea mai bună explicaţie pentru câmpurile magnetice pe care Sateliţii Swarm le-au observat în emisfera nordică a Terrei, scrie evonews.com.
Ei susţin că în miezul exterior al Pământului, sub Alaska şi Siberia, la o adâncime de aproximativ 3.000 de kilometri, există un râu rapid format din fier lichid, care curge în direcţia vest.
Cercetarea a fost publicată la mijlocul lunii decembrie în revista Nature Geoscience şi relevă faptul că acest jet compus din fier lichid se deplasează aproximativ 40 de kilometri pe an.
Potrivit earthsky.org, descoperirea este cu atât mai impresionantă cu cât arată că miscarea este de trei ori mai rapidă decât cea tipică miezului exterior al Pâmântului şi de sute de mii de ori mai rapidă decât mişcarea plăcilor tectonice.
Iar aceasta este probabil cea mai rapidă mişcare înregistrată în interiorul planetei, a explicat Dr. Chris Finlay de la Institutul Spațial Național al Universității Tehnice din Danemarca (DTU Space), citat de bbc.com.
El a mai arătat că trebuie ţinut cont de faptul că este vorba despre un metal în formă lichidă, extrem de dens, pentru care este nevoie de multă forţă pentru a putea fi pus în mişcare.
Mișcarea masei de metal a fost dedusă în urma măsurătorilor realizate de sateliţii europeni cunoscuţi sub numele de Swarm. Acest trio de nave spaţiale, lansat în noiembrie 2013, monitorizeză câmpul magnetic al Pământului, de la nucleul planetei până la înălţimile atmosferei superioare.
Scopul sateliţilor Swarm este acela de a oferi informaţii despre evoluţia câmpului magnetic care protejează biosfera terestră de vânturile solare şi radiaţia cosmică. Sateliţii realizează măsurători precise pentru a înţelege cum contribuie câmpul magnetic la schimbările globale.