Instanţa supremă a respins, marţi, contestaţia lui Constantin Luigi Boicea împotriva măsurii arestării preventive pentru 30 de zile după ce procurorii l-au acuzat de pregătirea unui act terorist şi de propagandă în favoarea Statului Islamic, decizia judecătorilor fiind definitivă, informează News.ro.
Constantin Luigi Boicea, tânărul de 18 ani din Craiova acuzat că se pregătea pentru comiterea unui act de terorism, rămâne după gratii după ce judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au respins, marţi, definitiv, contestaţia împotriva măsurii arestării preventive.
Boicea a fost arestat preventiv pe 9 decembrie 2016, după ce, cu zi înainte, procurorii DIICOT îl reţinuseră pentru 24 de ore. Tânărul din Craiova ar fi încălcat condiţiile controlului judiciar şi ar fi participat la activităţile de instruire desfăşurate online de organizaţia teroristă Statul Islamic. Anchetatorii îl acuză pe Boicea de pregătire în vederea folosirii armelor de foc şi a dispozitivelor explozive în scopul comiterii unui act de terorism, după ce acesta a încălcat condiţiile controlului judiciar, care îi interziceau să folosească internetul.
“Începând cu data de 9 decembrie 2015, avându-se în vedere starea de minorat a inculpatului Boicea Luigi Constantin de la acea dată, faţă de acesta s-a dispus şi ulterior prelungit până în prezent măsură preventivă a controlului judiciar, măsură pe parcursul căreia inculpatului i s-a interzis să acceseze internetul prin utilizarea de sisteme/dispozitive informatice având conexiunea de date active”, arată reprezentanţii DIICOT.
Procurorii susţin că, din 2015, Luigi Constantin Boicea a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical-islamistă, prin postarea în mediul online, “prin intermediul unor reţele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio şi video reprezentând acţiuni armate violente şi de propagandă ale grupării teroriste Daesh/Statul Islamic (decapitări individuale şi colective, incendieri de persoane, execuţii prin împuşcare, mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste, mesaje de propagandă a Statului Islamic, promovarea «Sharia»), cu intenţia de a le face cunoscute şi a determina câştigarea de noi adepţi capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte că cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o”.
Anchetatorii mai arată că Boicea, pe întreaga perioadă a controlului judiciar, a încălcat în mod sistematic obligaţia instituită în sarcina sa, inclusiv după 24 septembrie 2016, când a devenit major, continuând să acceseze site-uri de propagandă şi instruire a viitorilor combatanţi aparţinând organizaţiei teroriste Stat Islamic şi a încercat să între în contact cu lideri ori reprezentanţi ai respectivei organizaţii teroriste în satisfacerea dorinţei manifeste de a obţine sprijin logistic şi financiar pentru săvârşirea unui act de terorism.
Procurorii spun că au date că, din 2015 şi până în prezent, tânărul a participat la activităţile de instruire şi pregătire desfăşurate online de organizaţia teroristă Statul Islamic pe site-uri de profil.
Pe 6 decembrie 2016, procurorii DIICOT au dispus extinderea cercetărilor, începerea şi continuarea urmăririi penale faţă de Luigi Constantin Boicea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participare la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, muniţiilor, explozivilor, în scopul comiterii unui act de terorism.
Boicea a fost adus la DIICOT Bucureşti pentru audieri după ce ar fi continuat să promoveze pe internet mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste.
Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au făcut percheziţii în Craiova, la locuinţa tânărului de 18 ani bănuit de propagandă teroristă, de unde au ridicat dispozitive informatice, telefoane mobile, obiecte şi înscrisuri.
Şi în urmă cu un an, procurorii DIICOT au făcut o percheziţie la locuinţa din Craiova a lui Luigi Constantin Boicea, atunci tânărul fiind reţinut de procurorii DIICOT pentru propagandă jihadistă. În urma percheziţiei au fost găsite şi ridicate documente, materiale de propagandă islamistă şi sisteme informatice.
Rudele tânărului au povestit că acesta a renunţat în 2013 la religia creştin-ortodoxă pentru a trece la cea musulmană.
”După convertirea la islamism, tânărul şi-a schimbat stilul de viaţă, izolandu-se de societate şi familie, identificându-se cu Statul Islamic şi vorbind permanent în numele acestuia. A început să poarte în public ţinută specifică musulmanilor şi să se afişeze pe reţelele de socializare cu însemnele Statului Islamic”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Române.
Luigi Constantin Boicea provine dintr-o familie destrămată, tatăl sau fiind eliberat în 2015 din penitenciar. Mama sa este angajată a Regiei Autonome de Transport Craiova.