Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că la întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis acesta i-ar fi spus că va face tot ce îi stă în putință pentru a bloca numirea unui premier PSD, Tăriceanu adăugând că șeful statului vrea război total.
”La întrevederea pe care am avut-o cu preşedintele a doua zi după anunţarea rezultatelor alegerilor domnia sa mi-a spus foarte direct că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a nu numi un premier din partea PSD şi pentru a evita aducerea PSD la guvernare. A spus că vrea să declanşeze un război total, lucru pe care astăzi îl vedem prinzând contur”, a susținut copreşedintele ALDE, potrivit Mediafax.
El a mai afirmat că preşedintele ignoră rezultatul alegerilor ”din dorinţa de a arăta că poate să facă un exces de putere, de autoritate” şi doreşte declanşarea unei crize politice pe care PSD –ALDE vrea să o evite.
”Suntem puşi în faţa unei realităţi pe care nu ne-o dorim. Se doreşte declanşarea unei crize politice majore şi de aceea va trebui, aşa cum spunea şi domnul preşedinte Dragnea, să stăm şi să cumpănim bine ce decizie vom lua pentru că noi dorim să nu băgăm România într-o criză politică. Cel puţin noi avem această responsabilitate. M-aş fi aşteptat şi de la preşedinte la o atitudine similară care însă pare că este contrară. Preşedintele aşa cum acţionează forţează declanşarea unei crize politice pe care noi dorim să o evităm”, a comentat Tăriceanu.
Liderul ALDE a mai adăugat că gestul nemotivat al preşedintelui nu poate fi tradus decât ca un gest de exces de putere care este păgubos.
”Probabil consideră că postura de lider al opoziţiei ce are la bază PNL este menirea pe care o are ca preşedinte şi este total greşit acest lucru”.
Tăriceanu a concluzionat că preşedintele trebuie să ţină cont de propunerea majorităţii parlamentare în privinţa desemnării unui premier.”Dacă Constituţia o obligă pe regină în Anglia, nu văd de ce nu ar putea să îl oblige pe preşedinte”, a conchis preşedintele Senatul
Săptămâna trecută, Călin Popescu Tăriceanu anunța că a avut o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis. ”Am avut o discuţie cu preşedintele şi mai mult de atât, îmi pare rău, nu am să pot să vă spun. Nu pot să vă dau alte detalii, dar cred că logica simplă vă ajută în chestiunea asta, având în vedere că am fost împreună cu Daniel Constantin, nu a fost o discuţie instituţională”, a declarat atunci Tăriceanu.