Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că este dreptul președintelui Klaus Iohannis să refuze desemnarea lui Sevil Shhaideh ca premier și precizează că majoritatea PSD-ALDE va veni cu o altă propunere.
Kelemen Hunor a declarat, marţi, pentru News.ro, referitor la refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a accepta propunerea de premier a PSD-ALDE, că este dreptul şeful statului să facă acest lucru, adăugând însă că ar fi ”extrem de interesant să aflăm de ce a luat această decizie preşedintele”.
Totodată, el a afirmat că PSD-ALDE va veni cu o altă propunere de premier, aceasta nefiind Liviu Dragnea.
UDMR are un pact de colaborare parlamentară cu PSD-ALDE.