Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu spune că există o mare diferență între simplu ministru și premier în ceea ce privește regulile de acces la informațiile clasificate și, tocmai de aceea, nu vede cum premierul propus de PSD, Sevil Shhaideh, va putea primi certificatul necesar accesului la informațiile de nivel CSAT, inclusiv la cele top secret de nivel NATO.
Fost ministru al Justiției, Predoiu se referă astfel la faptul că atunci când a fost, pentru câteva luni, ministru al Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh nu era membru CSAT, potrivit legii, or, în calitate de premier ar avea chiar poziția de vicepreședinte al Consiliului.
”Există niveluri diferite de acces la informaţii clasificate, cu exigenţe diferite privind riscurile şi vulnerabilităţile prezentate de demnitarul care are acces la ele. Ministru e una, Prim Ministru şi membru CSAT, e alta, din acest punct de vedere. Nu văd cum Sevil Shhaideh ar putea primi certificatul ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secret de Stat n.r) pentru acces la informaţii de nivel CSAT, deci inclusiv informaţii clasificate NATO”, explică Predoiu, pe pagina sa de Facebook, făcând aluzie la faptul că Shhaideh este căsătorită cu un sirian care a dobândit cetățenia română abia în 2015, a lucrat 20 de ani în administrația centrală din Damasc (ministerul agriculturii) și despre care presa centrală a relatat că este un simpatizant al regimului Bashar al Assad.
Predoiu spune că accesul la informaţii NATO e reglementat de legea română foarte clar și invocă litera d) din text. Potrivit acestuia, Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat trebuie să verifice demnitarul ”dacă poate fi supus la presiuni din cauza rudelor sau a persoanelor apropiate, care ar putea genera o vulnerabilitate exploatabilă de către serviciile de informaţii străine ale căror interese sunt ostile pentru interesele de securitate ale NATO şi/sau ale ţărilor membre şi partenere”.
Predoiu mai spune că președintele PSD Liviu Dragnea înţelege foarte bine acest lucru, ”de unde rezultă că în toată această problemă pe care a creat-o statului român prin propunerea sa, încearcă de fapt să facă un joc politic personal mai complicat”. ”Ori dl Dragnea e mai puţin inteligent decât îl prezintă analiştii pro PSD, ori ştie ceva ce noi nu ştim legat de propria persoană şi raporturile sale cu legea, şi încearcă să provoace un scandal prin care vrea să se victimizeze. Eu merg pe varianta 2”, conchide Predoiu.