Ce amenzi riscă șoferii care nu respectă regulile privind anvelopele de iarnă

vocea.biz / 24.12.2016
Ce amenzi riscă șoferii care nu respectă regulile privind anvelopele de iarnă

Șoferii care nu respectă regulile privind utilizarea anvelopelor de iarnă riscă sancțiuni între 9 și 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.125 de lei și 2.500 de lei) și reținerea certificatului de înmatriculare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Poliţia Română avertizează că legea nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante, se precizează într-un comunicat de presă.

Poliția Română recomandă conducătorilor auto să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic, iar dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.

 

Citește și...