Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a aprobat vineri seara o rezoluţie prin care se solicită liderilor israelieni să pună capăt construirii ilegale de colonii evreieşti în Teritoriile Palestiniene, după ce Statele Unite au refuzat să blocheze prin veto rezoluţia, în ciuda acuzaţiilor lansate de Tel Aviv şi de republicanul Donald Trump, transmite Reuters și News.ro.
Reprezentanţii din Noua Zeelandă, Malaezia, Venezuela şi Senegal au înaintat rezoluţia pe agenda Consiliului de Securitate al ONU, la doar o zi după ce egiptenii au retras textul rezoluţiei la presiunea Israelului şi a republicanului Donald Trump. Acesta din urmă a solicitat ambasadoarei americane să blocheze prin veto rezoluţia care condamnă practica controversată şi finanţată de Tel Aviv.
Rezoluţia a trecut cu 14 voturi ”în favoare” şi a fost întâmpinată cu ropote de aplauze, după ce ambasadoarea americană s-a abţinut de la vot.
Este prima rezoluţie din ultimii opt ani adoptată de Consiliul de Securitate cu privire la relaţia complicată dintre Israel şi Palestina.
Miniştrii israelieni au reacţionat faţă de adoptarea rezoluţiei, susţinând că reprezentanţii Statelor Unite au decis să abandoneze Israelul.
În schimb, ambasadoarea americană pe lângă Naţiunile Unite, Samantha Power, a explicat că continuarea programului de colonizare submină securitatea naţională a Israelului.
De asemenea, aceasta a explicat că liderii israelieni nu pot vorbi despre soluţia celor două state şi să finanţeze în acelaşi timp colonizarea ilegală a Palestinei.