Miron Cozma a precizat că punerea sub inculpare în dosarul Mineriadei reprezintă ”o ultimă refulare a guvernului care pleacă, împotriva sistemului PSD”. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a adăugat că întreaga situație se va dovedi a fi “o stupizenie”, el neavând cum să fie inculpat în dosarul Mineriadei, din moment ce este ”victimă la CEDO”, informează News.ro.
”În primul rând, am să încep cu un paradox chiar dacă, culmea ironiei, sunt şi eu inculpat acolo, bineînţeles că se va dovedi, până la urmă că e de-a dreptul o stupizenie, cum să mă faci pe mine inculpat în dosarul iunie ’90 când eu sunt victimă la CEDO, împreuncă cu Doru Mărieş?! Dar revenind, sunt fericit că în sfârşit se reuşeşte ca responsabilii direcţi, adică preşedintele tovarăşul Ion Iliescu, prim-ministrul Petre Roman şi toţi ceilalţi membri ai Guvernului care au omorât oameni în Piaţa Universităţii, sunt inculpaţi şi asta, într-adevăr, este o realizare a justiţiei cu toate că am o întrebare retorică: de ce până acum Ion Iliescu nu a făcut puşcărie pentru crimele de la Revoluţie şi pentru crimele din Piaţa Universităţii, împreună cu toţi acoliţii lui?”, a afirmat Miron Cozma.
Referitor la punerea sub inculpare a fostului preşedinte Ion Iliescu şi a fostului premier Petre Roman, Miron Cozma cataloghează situația ca fiind o ”ultimă refulare a guvernului care pleacă, împotriva sistemului PSD”.
”Din păcate este o ultimă refulare, nu este ceea ce normal se crede, este o ultimă refulare a guvernului care pleacă, împotriva sistemului PSD, luând-o de la origini cu Ion Iliescu. Este o răzbunare a lor, dar sper ca totuşi justiţia să pedepsească vinovaţii, să fie cea corectă care să pedepsească vinovaţi pentru crimele de acolo”, a mai spus fostul lider al minerilor.
Miron Cozma a precizat că în 13 iunie 1990 minerii nu se aflau la Bucureşti.
”În altă ordine de idei, pe 13 iunie minerii nu au fost în Bucureşti şi subliniez un lucru pe care presa l-a mediatizat foarte mult. aduceţi-vă aminte, pe 13 iunie inginerul Mănucu de la Regionala CFR Craiova, decupla curentul la Craiova şi minerii pe care îi aşteptau tovarăşul Iliescu şi tovarăşul Roman să ajungă pe 13 iunie, au ajuns pe 14. Pai atunci cine i-a omorât pe ăia în Piaţa Universităţii pe 14 iunie? Pentru că atunci au fost crime”, a mai spus Cozma.
Procurorii militari din Parchetul instanţei supreme i-au pus sub inculpare în dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea prin împuşcare a altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane.
Alături de aceștia au fost inculpați pentru infracțiuni contra umanității și amiralul în rezervă Emil Dumitrescu, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazemir Benedict Ionescu, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Adrian Sârbu, șef de cabinet și consilier al primului ministru, Miron Cozma, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, Matei Drella, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Plăieș Burlec, ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne și generalul în rezervă Petre Peter, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.
Aceștia sunt acuzați de procurorii militari că în perioada 11 – 15 iunie 1990, au aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Bucureștiului, atac în care a fost implicată participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Consecințele faptelor acestora, notează procurorii militari, au fost vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii și privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii. Procurorii anunță că în continuare se fac cercetări față de alți 18 suspecți, pentru aceleași fapte împotriva umanității.