Când vine vorba despre tradiţiile de Crăciun, românii se împart în cei care păstrează cu sfinţenie datinile şi cei care vor ca în această perioadă să fie în trend cu noutăţile internaţionale. Iar dacă pentru generaţia Facebook sunt mai importante selfie-urile cu bradul de Crăciun, în satele din Maramureş, de exemplu, “coconii” colindă de la primele ore ale dimineţii.
În multe zone din Maramureş se păstrează încă tradiţiile ce au făcut zona celebră în lume. Un exemplu este satul Breb, comuna Ocna Şugatag. În sătucul din Maramureş care l-a impresionat până şi pe Prinţul Charles, obiceiurile din Ajunul Crăciunului se păstrează şi în secolul vitezei.
“Coconii”, cum li se spune cetelor de copii îmbrăcați în port popular, încep să colinde de la primele ore ale dimineţii de Ajun, vestind Naşterea Domnului. Drept răsplată, copiii primesc mere, nuci şi colaci. Casele maramureșenilor din Breb sunt colindate de cei mari apoi, iar gazdele își primesc oaspeții cu sarmale, cârnaţi, slănină, horincă, sau carne de porc. Toate sunt preparate în stil tradiţional.
Specific Bihorului, “turca” e un obicei ce apare sub forma unei măşti viu împodobite, cu cap de lemn acoperit cu blană de oaie sau de alt animal, cu coarne de vită sau de berbec, de care atârnă panglici şi clopoţei.
Corpul turcii este acoperit cu o pânza roşie sau o bituşă realizată din tot soiul de petice, lungă şi largă. În timpul deplasării „de la o casa la alta”, Turca se ceartă cu „colegii”, sperie copiii, ciupeşte fetele şi face alte năzbâtii. Înainte de a intra în casa, spectacolul poate avea loc în ograda, în faţa casei, turca facând „inspecţia” gopspodariei, apoi, după intrare, se aşeză în mijlocul odăii, clămpănind ritmic, în vreme ce ceata de corindători interpretează câteva corinde. Potrivit tradiţiei, ceata turcii se reuneşte la început de decembrie şi are un grăitor, o gazdă mică, un birăul mic care anunţă venirea şi i se confirmă primirea de către gazde, cărăuşul, chemătorii, dobaşul, ţurcaşul, hididişul şi colindătorii.
Mersul cu turca este un obicei întâlnit în special în judeţele Bihor, Hunedoara şi Cluj, unde se practică în comune precum Poieni, Ciucea şi Călata.
Asemănător cu turca este mersul cu “capra” şi “ursul”, alte două obiceiuri din mai multe județe din Transilvania care încep în ajunul Crăciunului şi în prima seară de Crăciun. Se colindă de cu seară şi până spre dimineaţă. În nordul Bihorului, se umblă în plus cu un brad împodobit, în timp ce în ceea mai mare parte a judeţului se merge cu Steaua sau cu Viflaimul.
O masă bogată de Crăciun e semn al bunăstării, iar tradiţia pregătirilor e păstrată şi în zilele de azi. Românii se străduiesc să își umple masa cu produse tradiționale, însă contrastul între tradiţie şi nou e vizibil atunci când observăm că nu doar masa este împodobită, ci şi casa – cu luminițe multicolore, asemeni celor din filmele americane. Tot inspirată din cultura americană e şi sărbătoarea “pe credit”, pentru că, la fel cum posesorii cardurilor de credit de peste ocean îşi umplu coşurile de cumpărături, în ultima perioadă românii apelează de asemenea la împrumuturi de la bănci pentru a-şi face toate poftele de Crăciun.
Iar ofertele din mall-uri, pline ochi de clienţi în preajma Crăciunului, dar şi a celor de pe site-urile de shopping îi atrag ca un magnet pe românii care vor să fie în trend cu felul în care e sărbătorită Naşterea Domnului în Vest.
Crăciunul e sărbătorit de români de la apariţia creștinismului în România, în secolele III-X. În perioada regimului comunist, Crăciunul a fost interzis, oficial, în România, atunci când religia, Iisus Hristos și Crucea au fost interzise de dictatorul Nicolae Ceaușescu. Chiar şi aşa, românii au sfidat regimul Ceauşescu şi au sărbătorit Naşterea Domnului, apelând la diferite metode pentru a nu atrage atenţia Securităţii.