O femeie din Marea Britanie a plătit peste 1.500 de euro pentru o operație estetică neobișnuită, în timpul căreia i-au fost găuriți obrajii. Motivul? Voia să ai aibă gropițe, precum fiul ei în vârstă de 11 ani.
AJ Weir are 44 de ani, dar spune că visa de tânără o astfel de intervenție chirurgicală.
„De foarte mult timp îmi doream să am gropițe în obraji. Nu știu exact de ce, dar cred că sunt foarte drăguțe”, a povestit ea. „Dacă văd pe cineva care are gropițe, îmi vine să îmi bag degetul în ele. Este ciudat, dar pur și simplu le ador. Le văd ca pe o caracteristică a frumuseții”, a adăugat AJ, potrivit Daily Star.
Așadar, când a aflat, recent, că operația se poate realiza nu doar în SUA, ci și în Marea Britanie, femeia nu a mai stat pe gânduri.
Sub anestezie locală, medicii au realizat intervenția cu succes. Procesul de vindecare a fost unul dureros, dar rezultatele au fost vizibile după o lună.
„Nu am regretat niciodată că am făcut asta”, spune acum AJ.
„Mulți oameni spun că am avut curaj să fac așa ceva. A doua zi după operație m-am dus la muncă și am primit niște priviri ciudate. După două săptămâni, însă, colegii au început să-mi spună că arată bine și apoi totul s-a vindecat foarte bine. (…) Sunt încântată de rezultate. Gropițele mele arată foarte natural, nici nu ai zice că am făcut o operație”, a completat ea în cele din urmă.
Englezoaica are un blog destinat frumuseții, fortyfiedbeauty.com.