Trei persoane au fost rănite într-un accident pe DN2. Traficul este îngreunat

vocea.biz / 22.12.2016
Trei persoane au fost rănite într-un accident pe DN2. Traficul este îngreunat

Trei persoane au fost rănite, una fiind inconştientă, după ce două maşini s-au ciocnit, joi dimineaţă, pe drumul naţional (DN) 2 (E85), în zona localităţii Bizigheşti, judeţul Vrancea, potrivit news.ro.

Toate cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Focşani, una dintre ele fiind inconştientă, a precizat reprezentantul ISU.

Între timp, traficul pe drumul naţional (DN) 2 (E85), oprit în urma accidentului, a fost reluat pe un fir, desfăşurându-se îngreunat pe sensul de mers spre Adjud.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vrancea, circulaţia pe DN 2 E 85 a fost relută pe un sens de mers după ce a fost oprită în urma accidentului produs joi dimineaţă, la ieşirea din localitatea vrânceană Bizigheşti către Mărăşeşti, pe DN 2 (E85), unde un autoturism a intrat pe contransens şi s-a ciocnit cu o altă maşină.

Una dintre maşinile implicate aparţine publicaţiei Monitorul de Vrancea şi transporta ziare în județ.

Potrivit reprezentanţilor ISU Vrancea, trei persoane au fost rănite, în urma impactului, acestea rămânând încarcerate.

viewscnt

Citește și...