Unele expresii considerate comune în zona vestică a lumii, inclusiv frica, au înţelesuri diferite în anumite zone izolate precum Papua Noua Guinee. Astfel, expresiile faciale nu sunt universale. Această teorie este demonstrată de un studiu realizat de experţii de la Universitatea California din San Francisco.
Printre savanţii care au cercetat acest domeniu se numără Charles Darwin şi Paul Ekman. Aceștia le-au prezentat imagini cu expresii faciale ale oamenilor din vestul lumii, locuitorilor care trăiesc în zone izolate, iar aceştia au fost întrebaţi ce emoţii transmit imaginile. În prima fază, primele experimente ale lui Ekman au părut conclusive, de la frică la bucurie şi extaz, toţi locuitorii din jurul lumii păreau să aibă aceleaşi expresii faciale, informează descopera.ro.
În 2011 psihologul Carlos Crivelli a încercat să investigheze experimentele iniţiale ale lui Ekman din Papua Noua Guinee. Acesta, împreună cu Sergio Jarillo, antropolog din cadrul Muzeului de Istorie Naturală din New York, au călătorit pe insulele Trobriand, unde se află peste 60.000 de indigeni izolaţi de lume.
Pentru realizarea experimentului, ei au prezentat unui grup de 72 de localnicii cu vârste între 9 şi 15 ani din diferite sate imagini cu expresii faciale utilizate şi în testele psihologice. Cercetătorii au cerut unei jumătăţi din grup să asocieze fiecare faţă unei emoţii de pe o listă: fericire, tristeţe, furie, frică, dezgust sau foame. Cealaltă jumătate de grup a primit o sarcină diferită.
Crivelli a aflat că localnicii au asociat zâmbetul cu fericirea de fiecare dată, însă rezultatele pentru alte expresii faciale erau amestecate. O altă expresie facială a fost asociată de către majoritatea locuitorilor unei emoţii. În cazul expresiei unei feţe cu ochii larg deschişi şi buzele parţial depărtate, locuitorii zonei au asociat-o cu furia, în timp ce majoritatea locuitorilor din ţările de vest o asociază fricii.
În cadrul unui alt test, Crivelli le-a arătat participanţilor un alt set de imagini, dar a pus următoarea întrebare ,,Care dintre aceştia vrea să înceapă o luptă?” şi în acest caz majoritatea au asociat faţa speriată cu ameninţarea.