Salt în trecutul României. Ce se punea pe masa de Crăciun în 1937 într-o familie înstărită

O masă uriaşă la care încăpeau 24 de persoane plină cu bucate îi aştepta, pe 25 decembrie 1937, pe invitaţii domnului Pascale şi a doamnei Uţa, soţia sa. El negustor şi meseriaş cinstit şi stimat din Obor, ea băcăniţă cu marfă bună.

Lita pentru masa de Crăciun a familiei a fost găsită de lingvistul Ion Coja într-un “carnet de bal”. Potrivit relatării sale, invitaţii, printre care se numărau “boieri, ambasadori şi consuli”, erau aşteptaţi cu masa plină la ora 13:00, în ziua de Crăciun.

“Întâi se servea domnilor care se aşezau la masa uriaşă de 24 de persoane, cu farfurii de porţelan de Bavaria cu două spade, albastre încrucişate , şi tacâmuri de argint sterling englezeşti, se serveau alune sărate şi ţuică de Văleni. Doamnele se învârteau pe la bucătării, „îşi pudrau nasul”, iar copiii deschideau cadourile aflate sub Pomul de Crăciun”, arată Ion Coja.

Apoi doamnele, foarte bine dispuse, începeau să umple masa.

Cum arată fiica adoptivă a Andreei Raicu. Vedeta a devenit bunică la 43 de ani

O femeie a returnat bradul de Crăciun după sărbători, motivând că este „mort”

“Ouă umplute, cu o pastă al cărui secret s-a pierdut, dar cred că era pe bază de ficat de pasăre, unele poate şi cu anşoa, decorate cu frunzuliţe de pătrunjel sau murături, roşii umplute cu brânză de vaci de la olteni, mezeluri, neapărat salam de Sibiu, ghiudem, babic, kaizer, trei-patru feluri de brânzeturi, caşcavaluri, Camembert. Totul aşezat pe platori mari de alpaca argintată! Măsline naturale marinate, nu din cele negre. Se aduceau sticlele de ţuică, neapărat de Văleni şi Piteşti”, este descrisă masa.

Apoi intra în “scenă” salata de beuf, făcută din maioneză pregătită în casă cu ouă de la Săruleşti şi cu un ulei special adus din Albania. Salata avea o cruce mare, roşie, din murături, gogoşari, peste maioneza strălucitoare. Alături de ea se servea pâine albă şi neagră, “de pe Lizeanu”.

Erau la rând, “tremurând de nerăbdare”, piftia de porc şi de curcan cu murături şi felii de ou în aspic.

Lingvistul Ion Coja susţine că apoi se făcea o mică pauză, domnii vorbeau de afaceri, politică şi curse de cai, iar doamnele despre modă, copii şi actori. Doamnele se ridicau ulterior de la masă, luau farfuriile şi platourile folosite, ca să apară cu alte bunătăţi: icre şi pescărie.

“Icre de Manciuria şi Beluga (negre) şi autohtonele icre de ştiucă. Cu lămâi frumos tăiate, în spirale şi la icrele negre se mai adăuga unt de Sinaia şi gălbenuş tare de ou. Pâine prăjită, de la cuptorul de pe Zece Mese. Apoi urmau şalău cu maioneză în sos alb de lămâie şi somn la grătar. Se servea un vin alb sec, Fetească”, notează Ion Coja pe blogul său.

După această “repriză” se mai făcea o pauză, timp în care bărbaţii jucau table sau stos, iar doamnele îşi scoteau pantofii înalţi ca să încalţe papuci de blană, de la Braşov.

La un moment dat gazda întreba: „Măi băieţi, dar vouă nu vă este foame?” Semn pentru aducerea celor trei sute treizeci şi trei de sarmale, cu mămăliguţă făcută cu lapte din mălai de moară de piatră şi smântână tot de la olteni. La sarmale mai apăreau pe masă şi două-trei feluri de muştar, hrean şi alte mirodenii de dres gustul, după poftă. Cine voia putea lua, înaintea sarmalelor, o ciorbă de perişoare sau o supă de pui.

Apoi, conform “carnetului de bal”, fără întrerupere, apăreau fripturile de porc, curcan şi vânat, cartofii prăjiţi pai-franţuzeşte, murăturile de multe feluri, gogonele, castraveţi, gogoşari. Apoi mici bucăţele de cârnat, ficat, rinichi, şorici, lebăr, caltaboş, mititei, “pomana porcului”.
Două feluri de vin roşu sec erau servite – Băbească şi Pietroasele.

Potrivit notiţelor, pentru copii se făcea un meniu separat, cu piure şi şniţel vienez.

“Cine voia, comanda o cafea, făcută neapărat din cafea braziliană de la “Armeanul”. Doamnele preferau o ciocolată caldă cu frişcă atunci bătută. Se mai sta şi se mai discuta preţ de la vreo oră, se puneau la cale logodne şi încuscriri, călătorii şi vacanţe. Undeva, în salonul mic, se auzea un patefon, iar domnii invitau doamnele la dans!”, continuă Ion Coja.

Apoi începeau să fie aduse fructele şi dulciurile, toate odată, ca să aleagă omul şi să se sature numai văzându-le: portocale, mandarine, banane, ananaşi, mere, pere şi un pepene. Urmau cozonacii, imenşi, parfumaţi, plini de nucă, stafide şi de cacao.

“Rahat nu se punea pe atunci”, remarcă lingvistul.

În acel moment vinul se schimba cu dulcele Cotnari.

Fursecuri de multe feluri şi mărimi, prăjituri făcute numai în casă, cu gust fantastic, cum nu se mai fac, două torturi, mereu două: “un tort pentru Prunc şi unul pentru Mama Lui, Fecioara Maria”.

Potrivit notiţelor, urma dansul, „konga” în toată casa, cadourile trăznite pe care şi le făceau unul altuia mesenii, jocuri de societate, glume, bancuri, păcăleli, „mima” şi altele.

“Oamenii chiar se distrau cât puteau şi râdeau în hohote”, semnalează Ion Coja.

Lingvistul susţine că pe la ora zece noaptea se aducea o a doua cafea, numită “sictir caffe”, semn că musafirii trebuie să se cam ducă pe la casele lor.

A doua zi, prin curier, dom’ Pascale şi coniţa Uţa primeau cărţile de vizită ale mesenilor cu câte o scrisoare de mulţumire în care se arăta cât de bine s-au simţit.