Sărbătorile de iarnă pe Valea Mureșului. Ce însemnătate au cele mai vechi obiceiuri legate de Crăciun

Sărbătorile de iarnă la români încep odată cu Postul Crăciunului, în 15 noiembrie și țin până la Sfântul Ioan, în 7 ianuarie. Este o perioadă bogată în obiceiuri specifice care diferă de la o zonă la alta, având în centru marile sărbători creștine prăznuite în această perioadă.

Pe Valea Mureșului, în Transilvania, colindatul are o semnificație aparte care nu s-a pierdut cu totul în zilele noastre. Obiceiul reprezintă un scenariu al morţii şi renaşterii divinităţii şi a timpului, de aceea colindătorii au o misiune semnificativă, iar ocolirea unei gospodării sau descolindatul se crede că atrage cele mai negre nenorociri. Reînnoirea timpului, moartea și renașterea, toate se regăsesc în obiceiurile din perioada sărbătorii care vestește Nașterea Domnului.

Pomul de Crăciun și obiceiul incinerării Butucului

Pomul de Crăciun este un brad împodobit, substitut al zeului adorat în ipostaza fitoformă, care moare și renaște la sfârșit de an, în preajma solstiţiului de iarnă.

Cum arată fiica adoptivă a Andreei Raicu. Vedeta a devenit bunică la 43 de ani

O femeie a returnat bradul de Crăciun după sărbători, motivând că este „mort”

“Împodobirea bradului și așteptarea de către copii a „Moșului”, care vine cu daruri, este un obicei de dată recentă, occidental, care a pătruns de la oraș la sat, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pomul de Crăciun s-a suprapus peste un vechi obicei al incinerării Butucului, simbol al zeului mort, în noaptea de Crăciun, simbolizând moartea și renașterea Divinității și a Anului”, a declarat pentru Vocea.biz dr. Roxana Man, director al Muzeului Etnografic “Anton Badea” din Reghin.

Masa de Crăciun, dintr-o masă rituală, într-o masă festivă

Pregătirea mesei de Crăciun începe de la sacrificarea porcului de Ignat, de pe masa de Crăciun nelipsind mâncărurile pe care acum le numim tradiționale dar care odată aveau semnificație rituală. Nu lipsesc mâncărurile făcute din grâu: colaci, cozonaci, covrigi și vinul roșu, care simbolizează viața și prefigurează sacrificiul făcut de divinitate pentru a renaște și a asigura perpetuarea vieții.

“Masa de Crăciun s-a transformat treptat dintr-o masă rituală într-o masă festivă, păstrându-și însă menirea de a reuni întreaga familie. Alimentele de la masa de Crăciun sunt consumate nu doar de gazde ele constituind și daruri pe care acestea le oferă colindătorilor, alături de mere și nuci”, a adăugat Roxana Man.

Colindatul, scenariu al morţii şi renaşterii divinităţii

Primele semne ale Sărbătorii Nașterii Domnului le dau grupurile de colindători, care pornesc la colindat din Ajun, pentru a le ura gazdelor fericire, sănătate și belșug.

“Colindatul este un scenariu al morţii şi renaşterii divinităţii şi a timpului, alcătuit din texte ceremoniale, formule magice, gesturi și dansuri rituale, interpretat la casele oamenilor sau în stradă. Colindele vechi amintesc de zeii precreştini, al căror sacrificiu periodic a garantat viaţa şi existenţa universului, actele lor sacrificiale reprezentând modele comportamentale, într-o lungă perioadă istorică”, explică directorul Muzeului Etnografic.

Misiunea colindătorilor era atât de puternică în credințele populare încât ocolirea unei gospodării sau descolindatul se credea că atrage cele mai negre nenorociri. Descolindatul era o practică magică ce îi viza pe cei care nu primeau colindătorii sau nu le ofereau darurile cuvenite și se baza pe forţa magică a cuvântului.

Colindele, deși au o origine precreștină, majoritatea au fost adaptate și se adresează comunității creștine, vorbind despre naștere și vestirea acesteia: O, ce Veste Minunată!, Deschide Ușa, Creștine!, Trei Păstori, spre deosebire de colindele profane care se rezumă la urări de sănătate, rod bogat si împlinirea dorinţelor.

Cele mai populare, intalnite pe Valea Mureșului, sunt colindele care vestesc nașterea, colinde propriu-zise, obiceiul Steaua si Jocul Caprei sau colindatul cu Turca.

Steaua este un colind care începe din prima seară a Crăciunului şi se încheie la Bobotează. Acest obicei amintește de steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. În funcție de zonă, colindătorii purtau cu ei o stea din lemn, împodobită cu hârtie viu colorată, având în mijloc reprezentată pe Maica Domnului cu pruncul.

După colindele copiilor, în seara de Ajun, urmau colindele interpretate de tineri, pe care aceștia le învățau și pregăteau cu mult înainte de sărbători, în perioada postului, de la bătrânii din sat.

Jocul Caprei cu cele două etape – moartea și renașterea, la origine a fost un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorii, jocul constituie un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează și succesul recoltelor, simbolizate de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul caprei.

“Recuzita acestui obicei, masca Turcii se compune în partea de sus dintr-o bucată de lemn ce sugerează un cap de animal, bovină, cal, iepure, lup, iar corpul este confecționat dintr-un material cusut peste care sunt prinse panglici colorate, bucăți de piele și zorzoane. Corpul se sprijină pe un bâț de lemn cioplit, ce-i conferă poziția de patruped. Feciorul care joacă turca este numit turcaș sau bgiduș”, a precizat Roxana Man.

Colindatul cu un animal avea un înțeles aparte, alături de Jocul Caprei, în unele zone din Moldova sau Muntenia, dar au apărut și alte jocuri: jocul urșilor, căluții și jocul cerbului. Aceste obiceiuri și-au pierdut astăzi semnificațiile inițiale: capra – personificarea productivității și a fertilității pământului, ursul – animal sacru la geto-daci, căluții – protectori ai gospodăriilor împotriva spiritelor rele.

“Originile acestui obicei se leagă de sentimentele de compasiune ale comunității tradiționale arhaice. Comunitatea rurală tradițională, la sfârșitul anului, își făcea un bilanț, nu numai al realizărilor privind recolta, ci și al comunității în general. În această perioadă, oamenii se aplecau asupra celor care aveau nevoie de sprijin, bătrâni, văduve, orfani, familii cu mulți copii, persoane aflate în dificultate. Rolul comunității era și acela de a avea grijă de cei neputincioși, neajutorati, slabi. Împărțirea darurilor nevoiașilor se făcea într-un cadru sărbătoresc, cei înstăriți mergeau acasă la cei întrajutorați și fiecare dăruia ce putea. Uneori, darurile erau formate din cântece, jocuri, precum și din piei de animale vânate, precum urși, lupi, vulpi sau chiar animale vii, in special capre”, a mai precizat dr. Roxana Man.

În unele sate mureșene, în noaptea de Crăciun se practica obiceiul Vicleimul sau Irozii, la care participau copiii. Această dramă populară ne dezvăluie misterul Naşterii Domnului în toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod, ceata de soldaţi și cei trei magi.