Magia poate fi definită ca un sistem de ceremonii şi acţiuni determinate de credinţa în puterea magului de a acţiona asupra realităţii cu ajutorul forţelor supranaturale şi mijloacelor oculte sau paranormale. Practicile magice din spaţiul rural transilvănean jucau odinioară un rol important în viaţa oamenilor; unele dintre acestea se păstrează şi astăzi, chiar dacă constrastează cu modul de viaţă actual, în care prea puţin se mai crede într-o influenţă externă asupra realităţii.
“Actele magice funcţionează pe două principii, unul al similitudinii, adică similarul produce similar şi cel al contactului: lucrurile care au fost o dată în contact continuă să acţioneze unele asupra celorlalte chiar dacă nu mai sunt în contact”, a declarat dr. Silvestru Petac, specialistul în etnocoreologie al Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca pentru Vocea.biz.
Ritualurile erau folosite în momentele cele mai importante din viaţa omului: naşterea moartea, nunta.
Pentru uşurarea naşterii se spune că e bine ca femeia, atunci când e încă gravidă, să umble cu furca întoarsă în jos, nu în poziţia sa firească.
Atunci când lăsau copilul singur pentru câtva timp, femeile obişnuiau să pună în leagăn un obiect de fier. Se credea că acesta îl fereşte pe cel mic de diavol, satana sau Muma Pădurii să nu acţioneze în vreun fel asupra celui mic.
Masa ursitoarelor este, în concepţia ţăranului, foarte bogată şi conţine de toate, mâncare din abundenţă, dar care trebuia să aibă, în mod obligatoriu, un blid şi o lingură nouă.
Ritualul nupţial are menirea de a face ca vitalitatea şi tot ceea ce este de bun augur să se transfere asupra perechii care intră în comunitate. Simbolurile în jurul cărora se învârt toate credinţele cu substrat magic: cununa miresei, pana de fecior şi steagul.
“Unul dintre ritualuri era “învârtirea miresei” de către unul dintre membrii familiei, gest care semnifică acceptarea tinerei femei în noua familie. Mirii erau trecuţi pe sub un colac ca semn al prosperităţii viitoarei familii. Un ritual mai rara întâlnit este învelirea miresei la pomul altoit”, a precizat dr. Silvestru Petac.
O magie mai puţin vizibilă o reprezenta jocul, dansul ca un act cu substrat magic: jocul la oltoi, jocul miresei în jurul steagului de nuntă.
Înmormântarea este unul dintre riturile prin care comunitatea caută să expulzeze într-un mod cât mai rapid posibil puternicul dezechilibru care apare odată cu moartea unui membru. Se făcea o lumânare lungă, de obicei, de lungimea persoanei respective, se punea un steag de înmormântare lângă o cruce şi exista un ritual al bradului.
În mentalitatea tradiţională, viaţa omului este asemuită cu viaţa unui pom, în general, al bradului. Ritul în sine este unul cu adânci semnificaţii. La decesul unei persoane se făcea “pomul mortului” şi atunci când mortul este scos afară din casă se obişnuieşte să se spargă un vas pentru a se spare răul şi moartea să nu se mai întoarcă.
Se spune că omul se naşte cu capul înainte şi când este mort este scos afară din casă cu picioarele înainte. Tot aşa, bradul este introdus cu vârful în casă şi este scos cu celalalt capăt atunci când este veştejit.