Crima care a îngrozit o întreagă comunitate. Trupul unui medic din Tîrgu-Mureș a fost găsit într-o fântână – FOTO

Oana Mărginean / 20.12.2016
Crima care a îngrozit o întreagă comunitate. Trupul unui medic din Tîrgu-Mureș a fost găsit într-o fântână – FOTO

Trupul neînsuflețit al medicului specialist din Tîrgu-Mureș, Orsolya Benedek, fost voluntar SMURD, a fost găsit într-o fântână, în curtea casei suspectului, care ar fi fost iubitul femeii. Pentru a fi ascuns, trupul acesteia a fost acoperit cu nisip și lemne.

Un mesaj postat pe profilul acesteia de către o persoană apropiată atrăgea atenția, în urmă cu o săptămână, asupra dispariției femeii.

 “O caut urgent pe Orsolya Benedek. De aseară nu ştiu nimic de ea. Dacă aţi văzut-o undeva vă rog să mă anunţaţi. (…) Nu este un banc prost, chiar o caut cu disperare!”, se menționa în mesaj.

Mii de oameni au distribuit mesajul, ulterior s-a anunțat că mașina acesteia fusese abandonată în parcarea unui hypermarket din oraș, iar în jurul orei 20.50, s-a urcat într-o dubă, iar de atunci nu a mai fost văzută. Totuși, aceasta părea să se fi urcat voluntar în mașina respectivă.

După câteva zile însă, femeia a fost găsită moartă, în comuna Corunca din Mureș. Un individ suspectat ca a ucis-o a fost arestat. Trupul medicului a fost găsit de anchetatori într-o fântână, în curtea casei suspectului.

Orsolya Benedek  a fost medic specialist la secția ATI la Spitalul Județean de Urgență, din Târgu Mureș, și lector la Facultatea de Medicină și Farmacie, la disciplina Anestezie şi Terapie Intensivă. Ea a fost și voluntar SMURD. Surse din anchetă citate de observator.tv  spun că doctorița de 32 de ani a fost ucisă și aruncată în fântâna din curte. Anchetatorii au ridicat cadavrul din fântână și au cules probe de la locul crimei, iar casa a fost sigilată.

Principalul suspect e un tânăr de 27 de ani, care ar fi fost iubitul femeii și care locuiește în acea casă. După unele surse, numele său ar fi Bara Barni, dar nu a fost confirmat de anchetatori. Potrivit presei locale de limbă maghiară, cei doi s-ar fi certat, iar individual ar fi lovit-o pe doctoriță, care ar fi căzut și, din cauza rănii grave, a murit.

Vecinii individului suspectat că a ucis-o pe doctorița Orsolya Benedek spun că tânărul ar fi căsătorit și are un copil mic. Însă, de ceva vreme, individul ar fi locuit singur, pentru că soția ar fi plecat. Oamenii susțin, de asemenea, că au mai văzut-o și în trecut în Corunca pe Orsolya Benedek.

Anchetatorii l-au identificat pe suspect vineri și l-au reținut, la cinci zile de la dispariția medicului. Polițiștii au percheziționat casa individului.

”În urma efectuării percheziţiei, poliţiştii au identificat cadavrul unei femei, care urmează a fi supus autopsiei în cadrul Institutului de Medicină Legală. Dosarul a fost declinat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Andreea Pop.

Suspectul este în arest preventiv pentru 29 de zile. Procurorii îl acuză de omor.

Înmormântarea va avea loc mâine, 21 decembrie, la ora 15:00 la cimitirul Remetea.

Tags:
Citește și...