Julia Roberts a semnat contractul pentru primul său rol într-un serial de televiziune. Revista Variety a confirmat că actriţa va juca într-o serie de televiziune pe durată limitată, bazată pe bestseller-ul “Today Will Be Different”, de Maria Semple, care a fost lansat în această toamnă.
Maria Semple, autoarea romanului din care va fi desprinsă povestea serialului va scrie şi scenariul adaptat pentru televiziune al propriei sale cărţi.
De asemenea, în afară de rolul principal pe care îl va juca, Roberts va fi şi producător executiv al seriei, prin intermediul companiei sale Red Om Films, alături de producătorii executivi Semple, Ellison, şi Naegle, anunță Mediafax.
În serialul “Today Will Be Different” este vorba despre o zi din viaţa lui Eleanor Flood, care va fi interpretată de Roberts. Personajul are o fire haotică, însă decide că astăzi este ziua în care poate să abordeze lucrurile mici pe care le-a neglijat de-a lungul timpului. Desigur, viaţa se pune în calea succesului acestui proiect: fiul său e un bolnav închipuit, soţul rătăcitor, şi un fost coleg cu memorie de elefant o fac pe Eleanor să se îndoiască de planul ei modest. Acţiunea din serial are loc pe parcursul unei zile. Seria de televiziune este descrisă drept o “poveste ilară, emoţionantă”, despre cum un om se reinventează şi despre clipa în care trebuie să se confrunte cu tot ceea ce a însemnat în trecut, de-a lungul vieţii sale, pentru a începe cu adevărat o viaţă nouă.
Seria limitată marchează primul rol în televiziune pentru Roberts, faimoasă pentru rolurile sale emblematice din “Pretty Woman”, “Erin Brokovich” şi cel mai recent, un mic rol destul de apreciat în “Mother’s Day”. În 2010 a jucat-o pe Liz Gilbert în ecranizarea romanului de călătorii “Eat, Pray, Love”.
Julia Roberts, născută în 1967, care şi-a câştigat celebritatea cu rolul din filmul “Frumuşica/ Pretty Woman”, este deţinătoare a unui premiu Oscar pentru rolul din “Erin Brokovich”. A mai jucat recent în “Mănâncă roagă-te iubeşte/ Eat Pray Love”, în lungmetrajul “Larry Crowne”, alături de Tom Hanks, în “Oglindă, oglinjoară/ Mirror, Mirror”, o adaptare cinematografică a basmului “Albă ca Zăpada”, şi în “Ţinutul din mijlocul verii/ August: Osage County” de John Wells, alături de Meryl Streep.