Puteți primi amendă pentru depăşirea vitezei legale, utilizarea telefonului sau conducerea unui autoturism fără purtarea centurii de siguranţă, dar poliţistul rutier poate da o sancţiune cu avertisment. De cele mai multe ori diferenţa dintre avertisment şi amendă o face comportamentul „făptuitorului”.
Puţini şoferi ştiu că actul normativ care reglementează aplicarea unor sancţiuni contravenţionale prevede că, pentru anumite fapte, poliţistul poate acorda amendă sau avertisment, în funcţie de faptă şi făptuitor. Legea îi dă dreptul agentului constatator să decidă în multe situaţii dacă aplică amendă sau avertisment. Publicația „Adevărul” a prezentat declarația comisarului-şef Nicolae Istrat, în legătură cu diferenţa dintre un avertisment şi o amendă.
„Orice faptă poate fi sancţionată cu avertisment sau amendă. Nu vorbim de situaţiile în care se impune reţinerea permisului. Agentul constatator hotărăşte, dar ca principiu de drept, fapta care nu reprezintă un pericol social se sancţionează cu avertisment.
Nu înseamnă că dacă am primit avertisment sunt iertat, din punct de vedere juridic. Dacă se aplică un avertisment înseamnă că agentul constatator a stabilit că avertismentul este îndestulător şi nu este necesară sancţiunea cu amendă”, a spus comisarul-şef Nicolae Istrat.
A redat și argumentarea cu privire la pericolul social scăzut, pentru care aplica un avertisment. „Pericolul social înseamnă atingerea drepturilor cetăţeneşti ale unei persoane. Dacă nu am acordat prioritate unui pieton înseamnă că i-am luat dreptul de a traversa strada printr-un loc prin care legea îi dă voie să traverseze.
În situaţia în care am oprit într-un loc nepermis înseamnă că le-am luat dreptul celorlalţi participanţi la trafic dreptul de a circula pe acolo. În situaţia în care parchez pe un loc cu handicap, iar în zonă nu este niciun loc liber, i-am luat dreptul persoanei cu handicap de a parca pe locul rezervat ei.
Dacă parcarea e pe jumătate goală nu este un pericol social ridicat pentru că persoana care vine poate parca într-unul din locurile libere”, a precizat poliţistul. Conform principiului de drept aplicabil în domeniul contravenţiilor, sancţiunea se aplică în funcţie de faptă şi făptuitor.
„Nu e totuna să vezi un arogant şi un infatuat care te priveşte de sus şi unul care recunoaşte că a depăşit viteza legală, dar nu a fost suficient de atent. În funcţie de atitudinea pe care o are conducătorul auto îţi dai seama dacă omul conştientizează fapta şi se corectează singur, fără a mai fi necesar să îi iau banii”, a mai explicat poliţistul.