Joburile bune adună întotdeauna zeci de candidați, însă unul anume a întrecut orice așteptare. Mai exact, circa 100.000 de oameni s-au grăbit să aplice pentru un loc de muncă pus în joc pe insula Cape Breton, din Canada.
Surorile Sandee MacLean și Heather Coulombe dețin un magazin, The Farmer’s Daughter, în localitatea Whycocomagh. Pentru că aveau nevoie de ajutor cu administrarea și aprovizionarea acestuia, cele două tinere au publicat, recent, un anunț de angajare, scrie EvoNews.
“Ești o persoană care caută o viață mai simplă, aproape de natură (…)? Nu putem să-ți oferim prea mulți bani, dar putem să-ți oferim o viață minunată. Business-ul nostru este mai alert în perioada mai-decembrie și mai relaxat în ianuarie-aprilie, ala că te poți bucura de iernile noastre uimitoare. Avem o mulțime de idei bune și vrem să continuăm să ne dezvoltăm, dar nu avem suficiente mâini care să ne ajute”, au explicat Sandee și Heather.
Oferta a fost, însă, “îndulcită”: pentru că familia antreprenoarelor deține 250 de acri de teren pe insulă, acestea au promis că persoana care va ocupa postul vacant va primi și doi acri de teren.
“Dacă decizi că această oportunitate este potrivită pentru a-ți îndeplini visele și scopurile (…), atunci îți vom oferi și doi acri de teren pe care poți imediat să-ți construiești o căsuță. În plus, îți lăsăm liber accesul la ferma noastră și la resursele disponibile. Dacă după cinci ani încă vei lucra cu noi și încă ne vom place, atunci terenul va fi al tău”, au precizat ele.
Spre surprinderea surorilor, numărul persoanelor interesate a fost copleșitor. Așa se face că, Sandee și Heather au angajat deja opt persoane.
Ba mai mult, cele două vor acum să-și extindă afacerea și să facă noi angajări în primăvara lui 2017.