Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, un nou dosar la DNA. A recunoscut că a primit 13.000 de euro mită

Bogdan Buburuz / 15.12.2016
Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, un nou dosar la DNA. A recunoscut că a primit 13.000 de euro mită

Sorin Apostu, fost primar al municipiului Cluj-Napoca, are un nou dosar la DNA. Apostu, care a fost condamnat şi a executat pedeapsa, a recunoscut că a primit peste 13.000 de euro pentru a face trafic de influenţă.

Procurorii DNA anunţă, într-un comunicat remis Vocea.biz, că trimis Tribunalului Cluj dosarul de urmărire penală pentru trafic de influenţă şi instigare la spălare de bani în formă continuată privindu-l pe Sorin Apostu, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că în cursul lunii septembrie 2007, inculpatul Apostu Sorin în calitate de director în cadrul Direcției Tehnice a Primăriei Municipiului Cluj Napoca, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor în cauză), suma de 850 euro + TVA/lună, pe perioadă de un an de zile, pentru ca, prin influența de care se prevala că se bucură asupra funcționarilor din cadrul autorităților de pe raza județului Cluj, care au atribuții pe siguranța alimentelor, să asigure buna funcționare, fără incidente, a noului hipermarket ce urma să fie deschis în localitate.

Ulterior, transmite DNA, în baza pretinderii anterioare și pentru a disimula scopul în care fost solicitată suma de bani, inculpatul Apostu Sorin i-a cerut martorului să încheie un contract cu o societate agreată de inculpat.

Obiectul contractului consta, potrivit procurorilor, în „servicii realizate de prestator în scopul implementării sistemului de management al calității și de asistență pentru actualizarea acestuia conform legislației, instructaje privind normele de igienă”.

DNA transmite că, în aceste condiții, în perioada septembrie 2007 – martie 2009, prestatorul „serviciilor” a emis un număr de 16 facturi fiscale în valoare totală de 51.442.77 lei (echivalentul a aproximativ 13.600 euro la un curs mediu de 3,8 lei/euro), sumă pe care societatea reprezentată de martor a achitat-o în totalitate și care reprezintă totodată folosul ilicit obținut de inculpatul Apostu Sorin.

Sorin Apostu a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare și interzicerea atât pe perioada executării pedepsei cât și pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunilor.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui imobil ce aparține fostului primar Sorin Apostu.

Fostul edil al municipiului Cluj-Napoca a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție în calitate de primar al municipiului Cluj Napoca, fiind condamnat la patru ani și șase luni închisoare, pedeapsă care a fost executată. Apostu a fost eliberat înainte de termen, în luna mai a anului 2016.

Citește și...