Milionarii Europei au venit să vâneze în România. Mistreţii lui Ţiriac, luaţi la ţintă

Claudia Bonchis / 15.12.2016
Milionarii Europei au venit să vâneze în România. Mistreţii lui Ţiriac, luaţi la ţintă

A început cea mai celebră vânătoare din România. Milionarii Europei au ajuns în localitatea bihoreană Balc, pe domeniul cinegetic deţinut de milionarul Ion Ţiriac.

Tradiţia celor 12 ani de vânătoare nu a mai fost respectată şi în acest an. Dacă până acum celebra vânătoare se desfăşura în weekend, acum ea are loc în mijlocul săptămânii.

Miercuri seara, pe aeroportul din Oradea, au aterizat o parte dintre invitaţi, în timp ce alţii au aterizat pe aeroportul din Debrecen.

Cu toţii s-au întâlnit la conacul milionarului Ţiriac, de la Balc, acolo unde au petrecut. Invitatii sosiţi pe pământ românesc s-au cazat la un hotel de 5 stele din zonă, apoi au mers, rând pe rând, la conacul deţinut de Ion Ţiriac.

Zeci de localnici au fost tocmiţi pe post de bucătari şi personal de serviciu. Obişnuiţi cu delicatese culinare, servite în localuri de lux, invitaţii VIP vor servi acum numai preparate tradiţionale. Ei sunt primiți cu țuică, sarmale, cârnăciori, tobă, mămăliguţă, şorici, jumări, vin şi ţuică fiartă.

De-a lungul șederii, vânătorii lui Țiriac se vor delecta cu muzică, printre invitaţii anilor trecuţi numărându-se mastrul Gheorghe Zamfir, lăutarii Gina Lincan şi Petrică Andrei, acordeonistul Marian Mexicanu, ţambalistul Luis Iordache, dar şi Andreea Bănică, Corina sau Ana Matia Ferencz.

Creatorul de modă italian Stefano Ricci, prinţul Dimitrie Sturdza, Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului auto omonim, Klaus Mangold, fostul preşedinte al grupului Daimler-Chrysler sau Frantz Rauch, cel mai mare producător de sucuri din Europa, sunt doar câţiva dintre invitaţii celebri.

Vânătoarea de mistreţi, crescuţi în mod special pe cele peste o mie de hectare ale domeniului, se organizează de obicei în trei goane, din care două în prima zi, iar a treia în ziua următoare, la final având loc fotografia de grup, cu trofeele.

Pentru cele două zile de vânătoare, gonacii vor primi 100 de lei şi carne de mistreţ iar vânătorii câte 140 de lei şi carne de mistreţ.

Organizatorii solicită, la faţa locului, o echipă de medici veterinari care vor verifica fiecare carcasă de porc mistreţ şi vor preleva probe pentru depistarea paraziţilor trichinella spiralis. După stabilirea rezultatelor de laborator, carnea este oferită unor cămine sociale sau se trimite spre fabrici de mezelărie din vânat.

Magnatul Ion Ţiriac a dat în judecată, în cursul anului, statul român în chestiunea concesiunii domeniului, al cărui termen ar fi expirat anul trecut, în 2015. Terenurile împădurite ale domeniului cinegetic sunt disputate de omul de afaceri şi Romsilva.

 

Citește și...