Statul Islamic revendică atentatul asupra Catedralei ortodoxe copte din Cairo

vocea.biz / 13.12.2016
Statul Islamic revendică atentatul asupra Catedralei ortodoxe copte din Cairo

Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a revendicat marți atentatul comis duminică, la Cairo, împotriva unei biserici, soldat cu 25 de morți, transmite AFP.

Într-un comunicat publicat pe internet, SI afirmă că un kamikaze a declanșat centura sa explozivă în mijlocul credincioșilor.

SI îl identifică pe atentator ca fiind Abou Abdallah al-Masri (Egipteanul).

Acest nume prezentat de SI diferă de cel anunțat luni de autoritățile egiptene, nefiind furnizată vreo explicație, notează Reuters.

Ministerul de Interne egiptean i-a acuzat luni pe conducătorii Fraților musulmani — stabiliți în Qatar — că i-ar fi antrenat și finanțat pe autorii atentatului împotriva unei biserici din Cairo, soldat cu 25 de morți, relatează AFP.

Frații musulmani au negat orice implicare în acest atentat comis duminică în biserica Sf. Petru și Pavel, aflată lângă catedrala ortodoxă coptă Sf.Marc, sediul papei Tawadros al II-lea.

“Autorul său este Mahmoud Shafiq Mohamed Mostafa, 22 de ani, care a detonat o centură explozivă aflată asupra sa”, a afirmat luni președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi.

El fusese arestat în 2014, în timp ce asigura securitatea convoaielor Fraților Musulmani și fusese repus în libertate în același an, potrivit comunicatului Ministerului de Interne. Ulterior, acesta începuse să fie căutat în cadrul altor două dosare, datând din 2015, și în legătură cu grupări fundamentaliste musulmane, a indicat aceeași sursă.

Testul ADN realizat pe părți ale corpului atentatorului sinucigaș a permis identificarea lui, a afirmat ministerul.

În cursul anchetei, două centuri explozive pregătite pentru a fi detonate, precum și produse permițând fabricarea unor produse explozive, au fost descoperite într-o ascunzătoare a lui Mahmoud Shafiq Mohamed Mostafa și a grupului său.

Ministerul de Interne a citat de asemenea identitățile a patru persoane — trei bărbați și o femeie — arestați în cadrul anchetei.

Rami Mohamed Abdel Hameed Abdel Ghani este suspectat de ascunderea explozibililor și că l-ar fi găzduit și pregătit pe atentatorul sinucigaș. Celelalte trei persoane arestat sunt Mohsen Mostafa el-Sayed Qasem, Mohamed Hamdi Abdel Hamid Abdel Ghani și Ola Hussein Mohamed Ali.

Autoritățile continuă căutarea altor suspecți, potrivit comunicatului, printre aceștia fiind Mohab Mostafa el-Sayed Qassem, supranumit “Doctorul” care conducea grupul.

Sursa Agerpres

Citește și...