UPDATE 12.29: Preşedintele României,Klaus Iohannis, a trimis marţi, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială. Fiecare delegaţie poate fi formată din maximum 5 persoane.
Programul consultărilor va fi următorul:
Miercuri, 14 decembrie 2016:
• Ora 10:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
• Ora 11:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
• Ora 12:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);
• Ora 13:00 – Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
• Ora 16:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
• Ora 17:00 – Partidul Mişcarea Populară (PMP);
• Ora 18:00 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că miercuri va avea loc prima rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament, el precizând că ”rămân în picioare criteriile de integritate” enunțate înaintea alegerilor cu privire la desemnarea premierului.
”Mâine am prima rundă de consultări şi vom vedea ce-şi imaginează fiecare partid şi cum doreşte fiecare să-şi propună agenda. A doua chestiune, cu criteriile de integritate, le-am enunţat înainte de campania electorală, ca să nu fie discuţii după, şi ele rămân în picioare”, a spus Iohannis.
Klaus Iohannis a insistat că premierul este desemnat de președinte. “Persoana va fi desemnată de mine”, a spus președintele, adăugând că va avea mai multe discuții cu persoana care va fi desemnată pentru a avea o bună imagine asupra a ceea ce va propune şi guvernul pe care respectiva persoană îl va dori să-l creioneze.
Întrebat dacă se teme de suspendare, președintele a răspuns:”Nu mă tem de niciun demers politic legitim”.
De asemenea, întrebat ce va face dacă PSD, prin Avocatul Poporului, va ataca la CCR legea de organizare a Guvernului care interzice persoanelor condamnate să facă parte din Executiv, șeful statului a insistat că el a invocat criteriile de integritate, dincolo de lege. ”Eu nu am condiţionat şi nu am legat, atunci când am enunţat criteriile de integritate, de nicio lege. Dar legea nu a apărut, ea este în vigoare din 2001 şi dacă legea va rămâne sau nu, este o chestiune care depinde, sigur, de Parlament, de Curtea Constituțională. Atunci când vom avea ceva, vom discuta ceva. (…) Noi nu discutăm acum despre această lege. Este o chestiune secundară”, a precizat Iohannis.
Președintele a explicat că, cel mai probabil, validarea rezultatelor alegerilor va avea loc până la sfârșitul acestei săptămâni, ceea ce îi va permite ca săptămâna viitoare să convoace noul Parlament.
La insistențele jurnaliștilor referitor la cât de departe este dispus să meargă cu criteriile de integritate în condițiile în care majoritatea care se prefigurează în Parlament, PSD-ALDE, pare decisă să îl propună premier pe Liviu Dragnea, președintele a spus: ”Deocamdată, nu avem nici propunere, nici desemnare, nici refuz. Mâine începem”.
Șeful statului a spus că alegerile parlamentare au decurs bine, fără incidente și le-a mulțumit instituțiilor implicate în organizarea scrutinului (Autoritatea Electorală Permanentă, Guvern, MAI, Poliție și Jandarmerie) dar și observatorilor independenți din secțiile de votare.
Pe de altă parte, Klaus Iohannis a spus că rata de participare la scrutinul de duminică-39,5%- a fost una mică, dar acest lucru s-a mai întâmplat la alegerile parlamentare. ”Cei care au avut un cuvânt de spus l-au spus. Sunt mulțumit că alegerile s-au încheiat bine. (..) Rezultatele se cunosc destul de bine”, a mai spus șeful statului.
Înaintea campaniei electorale, președintele Klaus Iohannis a spus că nu va desemna un premier condamnat penal, cazul lui Liviu Dragnea, care a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în Dosarul Referendumului.