Fostul lider liberal Ludovic Orban afirmă, în două postări succesive pe Facebook, că subiectul demisiilor este secundar, că e timpul ca în PNL să tacă şefii şi “ţuţerii” care le-au fost complici şi că PNL nu mai poate fi condus de şefi agreaţi de alţi şefi, ci de “lideri autentici legitimaţi prin votul bazei partidului”.
“În PNL subiectul demisiilor este secundar. Este timpul ca în PNL să tacă şefii şi ţuţerii care le-au fost complici. Nu avem şansa să renaştem partidul decât dacă ascultăm cu mare atenţie ce spun membrii de la baza PNL, simpatizanţii partidului ( atât cei care ne-au votat, cât şi cei care nu au vrut să ne voteze ) şi mai ales să ascultăm vocea celor 60% dintre cetăţenii români care nu şi- au exprimat votul”, scrie Orban.
Într-o altă postare, el spune că PNL “are nevoie ca de aer” de revenirea la democraţie.
“Nu facem nicio brânză dacă înlocuim nişte şefi numiţi cu alţi şefi numiţi. Niciunul dintre şefii numiţi la nivel naţional şi judeţean nu trebuie să candideze. Partidul Naţional Liberal nu mai poate fi condus de şefi agreaţi de alţi şefi, dinăuntru sau din afara partidului, ci de lideri autentici legitimaţi prin votul bazei partidului”, susţine Ludovic Orban.
Alina Gorghiu a anunţat, luni, că, urmare a rezultatului de la alegerile parlamentare, îşi depune mandatul de la şefia PNL.
Şi secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a demisionat, luni, din funcţie, după rezultatele slabe de la alegerile parlamentare. De asemenea, liderul PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a renunţat la rândul său la funcţie, potrivit unor surse liberale. Şi Adriana Săftoiu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului.
Ludovic Orban s-a retras în 11 aprilie din cursa pentru Primăria Capitalei, din funcţiile de conducere deţinute în PNL şi din funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, după ce a fost denunţat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu că i-ar fi cerut 50.000 de euro pentru campania electorală din vara lui 2016.