Partidul Social Democrat a câştigat alegerile în judeţul Teleorman, potrivit datelor centralizate de BEJ şi Direcţia Judeţeană de Statistică.
Conform rezultatelor finale, în Teleorman PSD a câştigat scrutinul cu 62% la Camera Deputaţilor şi cu acelaşi procent la Senat. Al doilea partid este PNL care a obţinut un scor de 19,48% la Camera Deputaţilor şi de 19,44% la Senat.
Pe locul trei se regăseşte ALDE cu 6,2% la Camera Deputaţilor şi 6,3% la Senat.
“Principalele cifre care sunt în procesul verbal se referă la numărul de alegători şi număr de voturi exprimat de fiecare partid în parte şi în total. În ceea ce priveşte numărul alegătorilor trecuţi în listele electorale ale Circumscripţiei nr. 36 Teleorman am avut 328.833 de persoane. Dintre acestea s-au prezentat la urne 150.071. Principalele formaţiuni politice care au ocupat locuri importante la Camera Deputaţilor sunt: PSD cu 88.882 de voturi, PNL cu 27.924 de voturi, ALDE cu 8.635 de voturi, USR 4.545 de voturi, PMP cu 5.520 de voturi şi PRU 3.482 de voturi.”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al BEJ Teleorman, Eugen Ovidiu Vlad.
La Senat, PSD a fost votat de 89.288 alegători, iar PNL de 27.982 alegători. Pe locul trei este ALDE votat de 9.110 cetăţeni, formaţiune urmată de PMP care a însumat 5.766 de voturi şi USR cu 4.654 de voturi. (Agerpres)