Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), riscă să primească o pedeapsă de un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro dacă va fi găsită vinovată în procesul în care aceasta este cercetată pentru neglijenţă în serviciu. Lagarde este judecată luni în cazul rolului pe care l-a avut în plăţi ilegale în valoare de 400 de milioane de euro făcute către omul de afaceri francez Bernard Tapie.
Cazul datează de acum aproape 20 de ani, când Christine Lagarde era ministru al Economiei în Administraţia preşedintelui Nicolas Sarkozy. Lagarde neagă acuzaţiile aduse, declarând că a acţionat în interesul statului, informează Mediafax.
Christine Lagarde va apărea în fața Curții de Justiție a Republicii Franceze (CJR), singura instanță abilitată să ancheteze foști membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor. În cazul în care va fi găsită vinovată, Lagarde riscă să primească o pedeapsă de un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro.
Fostul ministru al Economiei este cercetată pentru neglijenţă în serviciu, reproşându-i-se că nu s-a opus unei decizii de arbitraj şi nu a formulat recurs contra sentinţei din iulie 2008 care îl favoriza pe Bernard Tapie.
Dosarul se referă la o sentinţă de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru încheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vânzarea Adidas în 1994.